Sari direct la conținut

Teodorovici, după ce Dragnea a vorbit, ironic, despre o amnistie fiscală: O idee foarte bună, o luăm în calcul

HotNews.ro
Eugen Teodorovici, Foto: Agerpres
Eugen Teodorovici, Foto: Agerpres

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat joi că ideea unei amnistii fiscale este „foarte bună” și poate fi luată „în calcul” de ministerul pe care îl conduce.

„Ideea aceasta strecurată în discursul domului președinte, de posibila amnistie, chiar îi multumesc, este o idee foarte bună pe care să o luăm în calcul. Ca subiect, nu față de domnul președinte (Klaus Iohannis, n.r.), vă dați seama, dar un astfel de procedeu s-a mai aplicat în economie cu efecte foarte bune pentru economie și bugetul de stat”, a argumentat Teodorovici.

Declarația sa vine după ce Liviu Dragnea i-a întrebat pe șeful ANAF, Ionuț Mișa, și pe Eugen Teodorovici dacă au „de gând să recupereze sutele de mii de euro de la dl Iohannis”, în contul chiriei încasate pentru casa din centrul Sibiului pe care a pierdut-o în instanță.

„Dacă au atât de mulți bani la buget și nu au nevoie de ei poate dăm drumul la o amnistie fiscală”, a comentat Dragnea.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro