Emisiunea ”Starea nației” a fost scoasă, oficial, din grila TVR
Conducerea Televiziunii Române a decis scoaterea de pe post a emisiunii „Starea naţiei”, realizată de Dragoş Pătraru, se arată în notificarea transmisă jurnalistului şi semnată de directoarea TVR, Doina Gradea, scrie news.ro.
„Societatea Română de Televiziune (SRTv) a decis denunţarea unilaterală a Contractului de cesiune nr. A1063/27.09.2017, astfel cum acesta a fost modificat şi completat prin Actele adiţionale nr. 1/16 ianuarie 2018 şi nr. 2/ martie 2018”, se arată în notificarea primită de Gigel Ştirbu, deputat PNL şi preşedintele Comisiei pentru Cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor.
Potrivit lui Gigel Ştirbu, cauzele denunţării Contractului au fost afirmaţiile făcute de domnul Pătraru în spaţiul public, precum şi cele din cadrul emisiunii ’’Starea Naţiei”, ca de exemplu: „Date fiind componenţa noului CA, din care fac parte persoane care au exercitat în trecut presiuni editoriale la adresa noastră, comportamentul noului PDG, Doina Gradea, faţă de angajaţi, măsurile editoriale luate împotriva interesului public în privinţa mai multor producţii, încercările de intimidare la adresa acestei emisiuni – noi, cei de la <>, nu vom mai accepta să producem această emisiune aici, după încheierea prezentului sezon, dacă lucrurile nu se vor schimba. Nu facem muncă patriotică, departe de noi asta, dar spre deosebire de conducerea asta numită politic, noi am venit cu bani de acasă la TVR, am investit aici aproape 50.000 de euro, împreună cu prieteni şi fani ai emisiunii, în decor, birouri, amenajări, tehnică, facem emisiunea zilnică cu cea mai mare audienţă la postul public şi nu mai putem gira, prin prezenţa noastră aici, o echipă de conducere care nu dă doi bani pe interesul public”.
Preşedintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaţilor afirmă că dezvăluirile jurnalistului Dragoş Pătraru „nu fac decât să confirme situaţia revoltătoare din televiziunea publică: conducerea nu doar că a încercat dar a şi reuşit eradicarea jurnaliştilor care nu ridică osanale partidului PSDragnea. Este evidentă subordonarea politică a politicii editoriale din TVR, iar rolul televiziunii publice nu mai este de ceva timp acela de a informa corect şi imparţial publicul. Formula „televiziunea publică” este una perimată, pentru că TVR nu mai este o televiziune publică, ci una a unui partid”.
„Este o situaţie foarte neplăcută prin care trece Televiziunea Publicitară PSD, iar cetăţenii români plătitori de taxe la buget nu cred că vor inghiţi la nesfârşit să finanţeze cenzura şi lipsa de profesionalism. Este inadmisibil ca într-o staţie publică, plătită din banii contribuabililor, cineva numit politic să intervină cu bocancii în politica editorială şi să scoată de pe post emisiuni bune dar neconforme cu standardele PSDragnea de a respecta o continuă propagandă de a ridica în slăvi pe conducătorii săi. Traversăm o perioadă tulbure, în care politicul este “în tot şi toate”, si este evident faptul că societatea românească are nevoie de un nou restart. Şi acesta e posibil doar prin eliminarea lui Dragnea şi a acoliţilor săi din viaţa publică”, mai spune deputatul.
TVR a precizat, într-un comunicat, că a denunțat unilateral contractul din cauza „încălcării repetate” din partea lui Dragoș Pătraru a clauzelor contractuale.
Iată mai jos comunicatul TVR:
„Comitetul Director al SRTv a votat, în data de 21 iunie 2018, denunţarea unilaterală a contractului de cesiune încheiat în luna septembrie 2017 între SRTv şi Dragoş Pătraru, realizator şi prezentator al emisiunii „Starea Naţiei”.
Decizia a avut la bază încălcarea, în mod repetat, de către domnul Dragoş Pătraru a clauzelor contractuale, prin aprecieri defăimătoare la adresa televiziunii publice şi prin fapte de natură să prejudicieze bunul renume al SRTv.
Precizăm că dl. Dragoş Pătraru a fost notificat de SRTv, încă din luna aprilie a.c., cu privire la consecinţele încălcării repetate a prevederilor contractuale. Notificarea SRTv a rămas fără răspuns.
Chiar şi în aceste condiţii, emisiunea „Starea Naţiei” a fost difuzată în continuare pe TVR 1 până la momentul denunţării contractului, respectiv în data de 26 iunie 2018.”