​Un nonsens: iubim creditorii si ne rastim la investitorii strategici

Ultima realizare a României în domeniul îndatorării externe a fost vânzarea de obligațiuni în valoare de 1,2 miliarde de dolari cu o dobândă de 5,2% pe an și o maturitate de 30 de ani. În paranteză fie spus, o ocazie cu care probabil că România nu se va mai întâlni prea curând. Din mai multe motive, scrie Radu Crăciun pe blogul personal. Așa cum arătam într-un comentariu anterior, investitorii privesc cu o îngrijorare crescândă spre SUA, piețele emergente și Italia. Prin urmare, apetitul lor de risc e probabil să fie în scădere, cerând dobânzi din ce în ce mai mari pentru emisiunile țărilor emergente.

În plus, independent de această, politicile economice din România o duc către situația în care profilul ei de risc va fi în creștere din cauza dezechilibrelor economice în creștere și a dispariției oricărei marjă de manevră în cazul unor evoluții externe nefavorabile.

Dar sa revenim… 5,2% pe an timp de 30 de ani. Pe calapodul gandirii liderilor de opinie nationalisti, ziaristi sau politicieni, asta stiti ce inseamna? Ca cei care care au creditat Romania vor repatria pe parcursul celor 30 de ani un “profit” de 1,5 ori mai mare decat suma oferita initial Romaniei. Deci pentru 100 de dolari plasati, suma cumulata primita pana la final va fi de aproximativ 250 de dolari.

Nu este scandalos? Cum e posibil asa ceva? Sa ai un castig atat de mare pe seama Romaniei? De ce nu isi mai pun astfel de intrebari cei care vegheaza la repatrierile de capital ale investitorilor strategici in economia Romaniei? Cei care considera ca o plata cumulata a dividendelor care depaseste investitia initiala este scandaloasa, de ce nu se mai revolta si acum, in cazul creditelor luate de Romania si al dobanzilor care, cumulate, vor depasi valoarea plasamentului initial?

Raspunsul este simplu. Domnii lideri de opinie nationalisti au curajul sa isi arate muschii doar acolo unde stiu ca atitudinea lor nu poate genera reactii imediate si eficiente din partea celor vizati. Pietele obligatiunilor suverane sunt piete foarte competitive, numarul tarilor interesate si eligibile sa obtina finantare externa in conditii similare de risc fiind de ordinul zecilor. Acestia sunt concurentii Romaniei pentru obtinerea de finantare. Din acest motiv, o punere la colt a creditorilor prin declaratii fulminant-nationaliste ii va indeparta in secunda doi. Pana la urma, ar avea suficient de multe oportunitati catre care sa se indrepte.

Din acest motiv, nimeni nu isi permite sa aiba un discurs impotriva creditorilor, chiar daca, si in cazul lor, “logica” randamentelor asa-zis scandaloase ar putea sa fie invocata. Pentru ca au posibilitatea sa ne intoarca spatele imediat si sa ne lase fara bani. Ceea ce nu este cazul investitorilor strategici.

Adica al acelor companii care au avut indrazneala sa aduca capital in Romania pentru a construi fabrici si pentru a crea locuri de munca. Acesti investitori au venit avand o perspectiva pe termen lung si in mod cert nu se pot retrage intr-o clipita din Romania prin vanzarea utilajelor si a altor active pe care le au. Ceea ce ii face in mare masura captivi. Cu atat mai captivi cu cat activele fixe pe care le au in dotare sunt mai numeroase si mai valoroase.

Iar de aceasta captivitate profita toti cei care, dupa ce le-au promis autostrazi, acum le tot amana, sau “vitejii”care le pun la zid pentru tupeul de a face profit si de a-l repatria sub forma de dividende. Care, da, la un moment dat, cel mai probabil vor depasi valoarea investitiei initiale. Mai repede decat in cazul obligatiunilor? Sper ca da! Pana la urma, profilul de risc al unei afaceri este cu mult mai mare decat cel al unei obligatiuni suverane. Este suficient sa ne uitam la politica fiscala.

In final, merita sa remarcam situatia aberanta care face ca cei care aduc capital si investesc in Romania sa fie aratati cu degetul pentru tupeul de a fi venit aici ca sa faca mai multi bani decat au investit, in timp ce emiterea de obligatiuni catre creditori e sarbatorita cu focuri de artificii, chiar daca si ei vor primi mai multi bani decat au plasat. Adica in loc sa incurajam capitalizarea Romaniei, incurajam indatorarea ei.

Un nonsens, nu-i asa?

Comentează pe blogul lui Radu Craciun.