Sari direct la conținut

Costin Tudor, directorul general interimar al Poștei Române, și-a dat demisia din funcție și va părăsi compania

HotNews.ro
Costin Tudor, Foto: Arhiva personala
Costin Tudor, Foto: Arhiva personala

​​Poşta Română a anunțat miercuri că directorul general interimar, Costin Tudor, şi-a înaintat demisia de la conducerea operatorului naţional de servicii poştale. Contactați de HotNews.ro, oficialii operatorului poștal au precizat că acesta va părăsi compania. Costin Tudor a preluat conducerea interimară a Poștei în luna aprilie 2018, după ce anterior a fost director în Secretariatul general al Guvernului.

„A fost o onoare şi o provocare uriaşă activitatea mea scurtă, dar intensă, în cadrul companiei pe care cu seriozitate şi profesionalism mi-am asumat-o. În doar două luni, am pus bazele unor demersuri concrete pentru ca Poşta Română să intre într-un proces real de modernizare şi dezvoltare şi cred că acest proces trebuie să continue, pentru ca dezideratul de a redeveni o companie credibilă şi respectată să fie atins”, a spus Costin Tudor, citat în comunicatul de presă al Poștei, fără alte detalii.

Poșta Română este deținută de statul roman, prin MCSI în proportie de 75%, și de Fondul Proprietatea in proporție de 25%.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro