Sari direct la conținut

Documentul care prevede suspendarea contribuțiilor la Pilonul II se află, în continuare, pe site-ul Ministerului pentru Relația cu Parlamentul, deși a fost catalogat ca eroare materială sau fake news

HotNews.ro
Proiect suspendare contributii Pilon II, Foto: Captura ecran www.mrp.gov.ro
Proiect suspendare contributii Pilon II, Foto: Captura ecran www.mrp.gov.ro

La două zile de la apariția scandalului legat de documentul oficial care prevede suspendarea contribuțiilor la Pilonul II în perioada 1 iulie-31 decembrie, proiectul se află, în continuare, nemodificat, pe site-ul Ministerului pentru Relația cu Parlamentul. Aceasta în condițiile în care președintele Comisiei de Prognoză a declarat că în acesta a apărut o eroare materială, nefiind vorba de suspendare, ci de o perioadă în care să poți opta pentru Pilonul II. Mai mult, întrebat despre ipoteza suspendării contribuțiilor la pilonul II de pensii, Ministrul Teodorovici susține că este o aberație, o știre falsă, chiar dacă liderul PSD, Liviu Dragnea a admis în urmă cu o zi posibilitatea unei suspendări temporare a plăților către Pilonul II.

Documentul oficial, în care apare negru pe alb specificată intenția Guvernului de a suspenda contribuțiile la Pilonul II în perioada 1 iulie-31 decembrie, este programul legislativ al Guvernului pe 2018, a fost redactat în luna aprilie a acestui an și este publicat pe pagina Ministerului pentru Relația cu Parlamentul.

Acesta prevede ca ‘prioritate legislativă’, cu termen de prezentare în Guvern luna mai din acest an, un „proiect de lege privind reglementarea pensiilor obligatorii administrate privat (Pilonul II)”, cu precizarea că în perioada 1 iulie – 31 decembrie contribuțiile aferente acestuia vor fi suspendate.

Proiectul de lege este inițiat de Secretariatul General al Guvernului (SGG) și de Comisia Națională de Prognoză (CNSP).

Președintele Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, Ion Ghizdeanu a declarat luni dimineața pentru HotNews.ro că se fac mai multe analize referitoare la Pilonul II de pensii, dar și că în proiectul transmis a fost o eroare materială, nefiind vorba de suspendare, ci de o perioadă în care să poți opta pentru Pilonul II.

Mai mult, ntrebat despre ipoteza suspendării contribuțiilor la pilonul II de pensii, Ministrul Teodorovici susține că este o aberație, o știre falsă, chiar dacă liderul PSD, Liviu Dragnea a admis în urmă cu o zi posibilitatea unei suspendări temporare a plăților către Pilonul II.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro