Sari direct la conținut

Sorina Pintea: Nu mai putem aștepta, vom demara o campanie de vaccinare door to door împotriva rujeolei

HotNews.ro

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat vineri, pentru Agerpres, că, cel mai probabil, de 1 Iunie, Ziua Copilului, va demara o campanie de vaccinare door to door împotriva rujeolei.

„Proiectul meu de suflet din acest moment este demararea unei campanii de vaccinare door to door în zonele unde imunizarea este la un nivel scăzut şi unde avem focare de rujeolă. Am făcut un atelier de lucru la Slănic Moldova, împreună cu UNICEF şi am stabilit nişte reguli pe care le voi pune într-un ordin de ministru, până apare legea vaccinării, pentru că avem deja 52 de morţi în urma îmbolnăvirii de rujeolă. Iar săptămâna trecută am înregistrat 192 de cazuri noi. Deci nu mai putem aştepta. Aşadar am luat această decizie, va urma un ordin de ministru şi, probabil, vom lansa campania la începutul lunii iunie”, a spus Sorina Pintea.

Ministrul Sănătăţii a participat vineri la festivitatea de decernare a Premiilor Dr. Mozes Carol, premiu anual iniţiat în anul 2011 de fostul ministru al Sănătăţii Cseke Attila pentru aprecierea asistenţilor medicali care s-au remarcat prin dăruire şi profesionalism în activitatea lor profesională. Patru asistente medicale, trei orădene şi una din Satu Mare, au primit diplomele şi plachetele din mâna Sorinei Pintea, cu felicitările acesteia.

Pentru medicii cu activitate meritorie, Fundaţia pentru Sănătate acordă anual un alt premiu, instituit în urmă cu şase ani, Premiul Dr. Marta Buteanu, la iniţiativa primului preşedinte al fundaţiei, dr. Foldes Adalbert, în memoria primei românce medic universitar, de origine bihoreană.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro