Sari direct la conținut

VIDEO: Daniela Rus – românca implicată in proiectul MIT ce va revoluționa tehnologia autoturismelor fără șofer

HotNews.ro

Un student al Laboratorului de Informatică și Inteligență Artificială (CSAIL), alături de Daniela Rus, directorul CSAIL, din cadrul MIT dezvoltă o nouă tehnologie, numită MapLite, care elimină nevoia hărților în tehnologia autoturismelor fără șofer, potrivit Motherboard.

Într-o lucrare publicată online de către CSAIL și partenerul de proiect Toyota, candidatul la doctorat, Teddy Ort, de 30 de ani, împreună cu Liam Paull și românca Daniela Rus, detaliază modul în care utilizarea simultană a LIDAR (un senzor asemănător radarelor care folosește lasere în locul undelor radio pentru măsurarea distanțelor) și a GPS-ului poate permite autoturismelor fără șofer să circule pe drumurile rurale fără a avea o hartă detaliată pentru a le îndruma.

Echipa a reușit să circule pe o serie de drumuri neasfaltate din zona rurală a Massachusetts-ului și să scaneze în mod fiabil curbele și obstacolele drumului, aflate cu până la 100 de metri în față, potrivit lucrării.

Tehnologia are un avantaj major în condițiile în care anotimpurile se schimbă, iar hărțile trebuie schimbate și ele. Teddy Ort a remarcat faptul că frunzele arborilor de pe marginea drumului s-ar putea schimba suficient pentru a impune crearea unei noi hărți pentru autoturismele autonome.

In 2012, Hotnews scria că Rus a fost numită director al Computer Science and Artificial Intelligence Laboratory (CSAIL), un laborator de robotică din cadrul MIT in care ea ocupase pana atunci funcția de director asociat.

Daniela Rus devenea atunci prima femeie care conduce CSAIL, iar despre proiectele ei neobisnuite s-a scris mult in presa internationala, unul dintre cele mai recente subiecte la vremea respectivă fiind nisipul inteligent si programabil care poate lua diverse forme.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro