Mircea Florian și Zbârnâielile lui/ "Gustul românilor în 2018 este paradit"/ Întâlnire la Cabinetul de Perspektive de la FotoCabinet – București

Mircea Florian. Cant-autor și om deștept și-n anii 1970 și mereu în România. Cenzurat de Nicu Ceaușescu și Adrian Năstase. Om făcut din sunete. Cu multiple avataruri: M.A.N., Florian din Transilvania, FloriMan, Tralalart, Ceata Melopoică. Mircea Florian!Și nevoia salvării Tulnicului de la uitare.Mircea Florian a fost la Fotocabinet, la Cabinetul de perspektive.A fost și LIVE pe Facebook Perspektiva 2.0.Aici, iată un rezumat al unei întâlniri esențiale. Am reconstituit istoria sunetelor din viața lui Mircea Florian. De la tăcerea paternă a copilăriei la zgomotele calculatorului din anii 1970 și sunetul de om strivit de tehnologie, de astăzi. Despre dragoste? Suprema dragoste a cunoscut-o Mircea Florian. Citește în text ca să înțelegi diafanul gest al dragostei.

Aici e întreaga întâlnire. Fabulos om.

Reporter: Zbârnâiala?

Mircea Florian:O onomatopee. Dar și o metaforă foarte frumoasă. Mie îmi plac cuvintele care au multe z-uri, b-uri, îți explodează, poți să te joci cu ele. Sunt muzicale.

Reporter: Ce zgomote ți-au marcat cariera? Care este istoria zgomotelor din viața ta?

Mircea Florian: Liniștea mi se pare cea mai frumoasă. E liniștea urcării unui deal în Sălaj, pe Prisnel, împreună cu tatăl meu. Pe la 10-15 ani. O liniște nebună. Acolo sus, fiind băiat mai mare, m-am dus cu un radio și acolo am ascultat Bob Dylan. Apoi, sunetul spițelor de bicicletă, al schimbătorului de viteze. Am mers și merg cu bicicleta. Chiar merg cu spatele pe bicicletă. Sunetele astea le-am folosit pe un disc din 1976, pe “Păsările din palmă”.

Apoi, m-au marcat și am folosit sunete produse de instrumente idiofonice, cele bune de folosit în orchestră. În formula în care am cântat în anii 1970, în “Ceată” era Gabi Căciulă la foșnitoare, la zornăitoare. Andrei Oișteanu și el la percuție, ciripituri, păsărele. Erau pseudoinstrumente care dădeau bine.

A urmat bruitismul. Muzica cu zgomote infernale.

Pierre Henry și, apoi, muzicienii electronici au fost inspirați de aceste zgomote. Sunete liliachii, sintetice, o muzică ce nu s-a auzit niciodată. Mai încolo zgomotele naturii m-au interesat foarte tare. Zgomote legate de o claviatură sau tastatură scoteau lucrul cu instrumente cvasimuzicale. Da, muzică cu orăcăit de broaște. Orice sunet îți trece prin față. Și astăzi înregistrez sunete întâlnite.

Revoluția 1989

Reporter: Revoluția 1989?

Mircea Florian:Am intrat într-un asemenea proiect, a reconstitui Revoluția doar din sunete. Pocnete, rotoare de elicopter, voci răstite toate spun o poveste.

Treaba este că lumea nu merge spre rău

Reporter:Vânzătorul de plăceri, consumerismul lui 2018.

Mircea Florian:Mie îmi place și acum și-n 2040. Treaba este că lumea nu merge spre rău. Merge într-o direcție care este a ei. Nu am cum să mălupt cu ea. Încerc să fac parte din ea. Nu am a mă plânge că o ia cea sau hăis! Treaba ei. Zgomotele de acum pe care le percep? Sunetele mașinilor autonome și silențioase care vor călca oameni unul după altul. Viitorul va fi al sunetele surde.

Reporter: Am ascultat în tinerețe Mircea Florian. N-am înțeles nimic, dar am fost fascinat. M-ai salvat din lumea unor sunete care păreau doar pentru tine.

Mircea Florian:M-am salvat pe mine, nu înțelegi. Undeva în mine a înmuiat tonul, eu vreau să comunic, nu vreau să se așeze neînțelegerea între mine și tine. Piesele ajungeau la tine, la cinșpe ascultare vedeai cum sunt alcătuite.

Reporter: Te-ai gândit la o strategie în anii 1970? Era Aldea pe piață,

era Phoenixul pe piață,

te-ai gândit să fii altfel?

Mircea Florian: N-am avut o strategie.

Totul se afla în mine. Am scris poezie de foarte tânăr. Cântecele mele sunt poezii. Și să știi eu cânteam de mic la instrumente. 6 ani, pianul. Sax-ul. Mandolina. Fluierele. Ai mei erau în învățământ. Și cântau cu mare plăcere. De la ei, de la bunici am captat destule lucruri. Au stat în mine și au ieșit la iveală.

Dragostea

Reporter:Cum definești Dragostea, Mircea Florian?

Mircea Florian:Am găsit femeia și dragostea. Da. Cântam unul în gura celuilalt. Era atât de diafan gestul acesta! Asta e dragostea.

M-au judecat Nicu Ceaușescu, Adrian Păunescu, Ștefănescu, Adrian Năstase, toți niște nenorociți.

Reporter: Cenzura?

Mircea Florian: M-au judecatNicu Ceaușescu, Adrian Păunescu, Ștefănescu, Adrian Năstase, toți niște nenorociți. Era unul de partea noastră Jean Maurer. Eram în Aula facultății de Drept. Zbârnâiam pe scenă. Ne făceau semne să terminăm. A pornit cortina peste noi. Și au început să ne înghiontească. Ne-au băgat în camere de interogatoriu. Ca să poți să faci compromisul trebuia să urmezi un banc: un pictor avangardist îl tot întreba pe un coleg. Băi, tu cum faci de ți se aprobă lucrările, și mie nu. Uite, cum. Pictez o pisică roșie flamblată. Vine comisie, o vede, se enervează pe pisică. Și spun: pisica, iertare, o șterg! Așa trec toate lucrările.

Mă simt natural, ca un junior de cinci-zece ani.

Reporter:Nu te sperie computerele, lumea virtuală 2018?

Mircea Florian:Am lucrat noaptea pe computerele de la Centrul de Calcul, unde eram angajat. Era muzică stocastică făcută de mine. În anii 1970 lucram muzică de calculator pe un calculator care nu știa ce-i ăla sunet. Și așa am tot ținut-o și a funcționat. Vă dați seama cât de bine mă simt cu instrumentele de astăzi. Mă simt natural, ca un junior de cinci-zece ani.

Gustul e paradit

Reporter: Cum stăm azi în 2018?

Mircea Florian:Gustul e paradit. Gustul trebuie reeducat.

Reporter: Ce-ar putea asculta astăzi puștii?

Mircea Florian:Dorin Liviu Zaharia. Cum a știut el să însoțească filmul Nunta de piatră cu muzica.

Timpuri Noi,

Partizan, DJ Gojira

SubCarpați sunt bine.

CLICK –ÎNTREGUL FILM AL întâlnirii Cabinetului de Perspektive