Business report: Țara care se „plânge” că are prea mulți bani și prea puține datorii; ”Produs în România”, un segment pe care mizează magazinele mari; Trei mari puteri europene cer SUA să nu impună restricții economice Uniunii Europene
Țara care se „plânge” că are prea mulți bani și prea puține datorii. Multe ţări ar putea fi invidioase pe situaţia economică a Danemarcei: prea mulți bani și datorii mici. Chiar şi aşa, această situație a început să creeze probleme pe piața obligațiunilor guvernamentale. Contul guvernului danez deschis la Banca Centrală a ajuns, luna trecută, la 207 miliarde de coroane, echivalentul a aproximativ 34 de miliarde de dolari, cel mai mare din ultimii trei ani şi de două ori mai mare decât ţinta pe care şi-o propusese guvernul. Banii Danemarcei costă însă milioane în plăţi ale dobânzilor, având în vedere ratele negative ale băncii, potrivit capital.ro.
Insolvența negustorilor de energie lasă Hidroelectrica cu „buza umflată“. Cel mai mare producător de energie din România, compania de stat Hidroelectrica, are de recuperat, de peste un an, 60 de milioane de lei de la patru debitori, dintre care trei sunt traderi de energie care au intrat în insolvență sau faliment anul trecut. Aceștia sunt Transenergo Com, KDF Energy și Arelco Power, care au de dat Hidroelectricii 22,2 milioane, 10,6 milioane, respectiv 9,7 milioane lei. Un al patrulea debitor, cu o vechime a datoriei de mai mult de un an, este CET Brașov, care are de dat 18,7 milioane de lei, potrivit romanialibera.ro.
Eșec după eșec în cazul proiectelor pentru Euro 2020. Autoritățile îsi pasează vina: ”Un idiot”. Bucureștiul este singura capitala europeană al cărui aeroport nu este legat de oraș cu un mijloc de transport rapid. Guvernul a promis, încrezător, că va rezolva problema până la campionatul european, pentru ca suporterii să meargă ”în confort și siguranță”. Din birouri s-au aprobat zeci de milioane de euro pe studii de fezabilitate; pe teren, turiștii sunt primiți în gări mizere, de unde trebuie să își croiască drum prin mlaștini și ciulini. “Zici că a dat nucleara aici”, spune primarul din Mogoșoaia, unul dintre orașele luate în calcul în planul pentru Euro 2020, potrivit stirilepotv.ro
România – a treia cea mai puţină dependentă ţară din UE de importurile energetice.Structura de producţie relativ la media europeană. Potrivit datelor publicate de Eurostat, România s-a plasat pe locul trei în rândul statelor membre UE cel mai puţin dependente de energia importată, cu un procentaj de 22,3%. O contribuţie importantă la această poziţionare a avut-o plasarea României pe locul zece în rândul ţărilor care au implementat producţia din surse regenerabile, cu aproape un sfert din total, ţinta pentru anul 2020 fiind deja atinsă, potrivit cursdeguvernare.ro
Trei mari puteri europene cer SUA să nu impună restricții economice Uniunii Europene. Liderii Franţei, Germaniei şi Marii Britanii au căzut de acord că SUA nu ar trebui să impună măsuri comerciale unilaterale împotriva Uniunii Europene, ori în caz contrar, UE ar trebui să se pregătească să-şi apere interesele. „Au convenit că Statele Unite nu ar trebui să impună măsuri comerciale împotriva Uniunii Europene, ori altfel Uniunea Europeană ar trebui să fie pregătită să îşi apere interesele în cadrul sistemului comercial multilateral”, se arată într-un comunicat al Guvernului de la Berlin, potrivit romanialibera.ro
”Produs în România”, un segment pe care mizează magazinele mari. Dacă până acum şapte-opt ani, românii erau ahtiaţi după mâncarea adusă cu tonele din străinătate şi căutau febril branduri renumite în străinătate, iată că, de ceva timp, gusturile lor se îndreaptă către cealaltă extremă: produsele româneşti. Această schimbare a dus, evident, şi la o schimbare de strategie în rândul marilor retaileri. Kaufland, Lidl, REWE, Auchan, Carrefour, Profi sau Mega Image, cu toţii au implementat proiecte centrate pe ”Produs în România”, potrivit capital.ro