Sari direct la conținut

FOTO Ministrul Finanțelor a aprobat ca angajații unui Minister care nu mai există să ia banii înainte de Paște

HotNews.ro

Ministerul Finanțelor Publice a publicat, pe 3 aprilie, un Ordin în Monitorul Oficial în care sunt enumerate instituţiile publice care vor primi bani de salarii înainte de Paşte, respectiv pe 5 aprilie. Pe listă, aprobată de ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, apare și Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Social, minister care nu mai există din ianuarie, de la instalarea Guvernului Dăncilă, scrieAdevărul.

„Prin derogare de la prevederile art. 2 din Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 86/2005 pentru reglementarea datei plăţii salariilor la instituţiile publice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 2 februarie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, ordonatorii principali de credite înscrişi în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin achită în luna aprilie 2018 salariile aferente lunii martie 2018 la datele stabilite în aceasta“, spune ordinul de ministru.

La punctul 49 din lista aprobată de Ministerul Finanţelor apare Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Social.

Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Social a fost înfiinţat în ianuarie 2017 şi a fost condus de către Gabriel Petrea, preşedintele TSD, unul dintre apropiaţii lui Liviu Dragnea la acea vreme. În ianuarie 2018, pe fondul disputei dintre Liviu Dragnea şi Mihai Tudose pentru putere, Gabriel Petrea s-a poziţionat de partea premierului Tudose şi a pierdut. Ulterior, Dragnea i-a desfiinţat ministerul, mai scrie sursa citată.

„Atribuţiile Ministerului pentru Consultare Publică şi Dialog Social vor fi preluate de alte structuri guvernamentale”, spunea Viorica Dăncilă la preluarea mandatului pe 26 ianuarie 2018.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro