Sari direct la conținut

Incident în Capitală: Un şofer a fost înjunghiat de un alt conducător auto. Victima a fost transportată la spital, iar agresorul este audiat de poliţişti

HotNews.ro

Un incident a avut loc, marţi, în Sectorul 3 din Capitală, fiind implicaţi doi conducători auto. Unul dintre ei l-a înjunghiat pe celălalt şi a dipărut, relatează News.ro. Victima a fost transportată la spital, iar poliţiştii au identificat agresorul, care a fost dus la audieri la secţia 7 Poliţie.

Poliţia Capitalei a anunţat că, în jurul orei 17.30, prin apel 112, pe raza Sectorului 3 a fost sesizată o altercaţie în trafic în care au fost implicaţi doi conducători auto.

„Unul dintre ei l-a lovit pe celălalt cu un obiect înţepător, după care a părăsit în viteză locaţia. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă mai multe echipaje ale Secţiei 12 Poliţie, care au luat primele măsuri, atât cu privire la partea vătămată, cât şi la demararea investigaţiilor şi identificării de martori care să poată da detalii cu privire la eveniment”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Capitalei.

Victima a fost transportată la spital, iar poliţiştii au identificat şi conducătorul celui de al doilea autoturism, persoană despre care există indicii că ar fi agresorul. Acesta a fost preluat de catre poliţilti ai Secţiei 7.

Cercetările au fost preluate si sunt efectuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti si Serviciul Omoruri în vederea stabilirii situaţiei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro