Sari direct la conținut

Grecia este nemulțumită de prețurile oferite de Transgaz și ceilalți investitori pentru DESFA, transportatorul elen de gaze

HotNews.ro

Procesul de privatizare a DESFA, transportatorul de gaze din Grecia, la care participă și compania românească Transgaz, se află în impas. Agenția de privatizare din Grecia a desfăcut joi ofertele depuse de investitori, însă este nemulțumită de prețuri, potrivit Reuters. Astfel, le-a cerut investitorilor să-și îmbunătățească ofertele financiare. Reamintim că au depus oferte angajante două consorții, iar unul dintre ele are ca parteneri transportatorul român de gaze Transgaz, firma spaniolă Reganosa și Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD).

Celălalt consorțiu este format din compania italiana Snam, compania spaniola Enegas si compania belgiana Fluxys.

Agenția de privatizare din Grecia intenționează să încheie negocierile în luna aprilie, pentru a putea finaliza vânzarea până în iunie.

Într-o primă tentativă de privatizare, din 2013, grupul SOCAR din Azerbaidjan a oferit 400 de milioane de euro pentru pachetul de 66% de la DESFA. Ulterior, negocierile cu SOCAR au eșuat.

Actionarii transportatorului de gaze Transgaz au aprobat pe 19 ianuarie asocierea cu Regasificadora del Noroeste S.A. (Reganosa) din Spania în vederea participării în etapă a două a procesului de achiziție a participației de 66% în cadrul DESFA, transportatorul de gaze din Grecia. Transgaz a mai încercat în vara să participe la procesul de privatizare împreună cu GRTgas SA, operatorul de transport al gazelor din Franța, însă asocierea nu a fost calificată în etapă depunerii unei oferte angajante.

În data de 26 iunie 2017, Fondul elen pentru dezvoltarea activelor a transmis părților interesate invitația la depunerea unei scrisori de manifestare a interesului pentru achiziția unei participații de 66% în cadrul DESFA. În acest scop, Transgaz și GRTgaz SA au încheiat în luna august un acord privind participarea comună la achiziția participației, însă nu a fost calificată mai departe.

Pe 22 septembrie, Fondul elen a anunțat calificarea în etapă a două a procedurii de achiziție, pe de o parte, a Regasificadora del Noroeste S.A. și, pe de altă parte, a unui consorțiu format din Snam S.p.A/Enagas Internacional S.L.U/Fluxys S.A/N.V. Nederlandse Gasunie.

În acest context, Transgaz a demarat negocierile cu distribuitorul de gaze spaniol Regasificadora del Noroeste S.A. (Reganosa) și a semnat un acord de confidențialitate pentru a accesa, în condițiile stabilite de fondul elen, anumite informații despre activele DESFA. De asemenea, cele două companii au încheiat un memorandum de înțelegere pentru stabilirea unor principii generale legate de analiză oportunității depunerii unei oferte angajante, se mai arată în documentul Transgaz.

Reganosa administrează propriul sau terminal LNG și administrează o parte din conductele de gaze din Spania și are o prezența extinsă pe 3 continente. Recent, a preluat administrarea stației de gazeificare din Malta.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro