UPDATE Grav accident rutier in Olanda: Cinci romani morti si trei raniti
Cinci cetateni romani si-au pierdut viata si alte patru persoane, dintre care 3 romani, au fost grav ranite intr-un grav accident auto produs luni, pe drumul N270, la est de Helmond, Noord-Brabant, in Olanda. Autoritatile din Romania au fost informate in legatura cu acest accident, iar Ambasada Romaniei la Haga se afla in contact cu familiile victimelor, a declarat marti pentru Agerpres o sursa din cadrul reprezentantei diplomatice.
Conform presei olandeze, accidentul s-a produs in urma coliziunii dintre un microbuz cu 9 locuri pentru transportul persoanelor si un camion cisterna. Romanii se aflau in microbuzul marca Ford Transit. Soferul camionului cisterna a fost ranit si a avut nevoie de interventia echipelor de descarcerare pentru a fi scos din cabina, conform politiei olandeze. Publicatia olandeza de limba engleza NL Times precizeaza ca o femeie si patru barbati si-au pierdut viata.
NL Times publica informatia ca pasagerii microbuzului se intorceau spre casa dupa ce lucrasera in Helmond. Femeia care si-a pierdut viata avea 27 de ani, iar cei patru barbati aveau varste cuprinse intre 27 si 37 de ani. O femeie in varsta de 39 de ani, doi barbati de 36 de ani si soferul camionului in varsta de 48 de ani au fost grav raniti.
Victimele lucrau pentru compania Horizon Groep care are mai multe filiale in Europa de Vest si este specializata in plasarea si supravegherea personalului de productie provenit din Orientul Mijlociu si tarile din Europa de Est, la producatori si in cadrul industriei alimentare.
5 doden bij een zwaar #ongeval op de #N270 in #Helmond. De minder fijne kant van het vak 🙁 @anpfoto pic.twitter.com/chBcpEkxke
¬ Rob Engelaar (@rob_engelaar) March 19, 2018
La doar cateva minute dupa accident, doua elicoptere ambulanta au sosit la fata locului, precum si mai multe echipe de paramedici si pompieri.
Fotografiile publicate de presa olandeza prezinta epava complet distrusa a microbuzului Ford Transit dupa impactul cu camionul cisterna apartinand unei companii de canalizare din Mierlo denumita Adriaans.
Autoritatile olandeze au anuntat ca ofera consiliere psihologica martorilor accidentului.
Proprietarul companiei care detine camionul, Harold Adriaans, s-a prezentat la politie pentru a discuta despre accident. Soferul camionului era singur in cabina.
Sectiunea drumului N270 unde s-a produs accidentul este considerata deosebit de periculoasa. Intre 2014 si 2016 pe aceasta sectiune s-au produs sapte accidente soldate cu morti si 12 soldate cu raniti, conform RTL Nieuws. In total, 170 de accidente auto s-au inregistrat pe acest drum intre anii 2014 si 2016.