Sari direct la conținut

Antena 3 si Romania TV, partea a treia a interviului lui Ion Cristoiu cu Sebastian Ghita: Mi-au falsificat probe ca sa ajunga cat mai aproape de Ponta / Nici de aceasta data nu a fost oferita vreo proba concreta privind existenta prezumtivei fotografii cu Kovesi

HotNews.ro

Antena 3 si Romania TV a difuzat luni partea a treia a interviului pe care Sebastian Ghita, fugit in Serbia, i l-a acordat lui Ion Cristoiu, fara a fi prezentata nici de aceasta data vreo proba concreta privind existenta prezumtivei fotografii cu Laura Codruta Kovesi. In prima parte a interviului, Sebastian Ghita a sustinut ca are o fotografie cu Laura Codruta Kovesi la o petrecere la el acasa, aratandu-i telefonul mobil lui Cristoiu, fara sa insa sa prezinte prezumtiva imagine si la camera de filmat. In partea a doua a interviului, Sebastian Ghita a spus ca, de fapt, presupusa poza ar fi de fapt un cadru dintr-un filmulet, fara sa arate insa nici atunci inregistrarea la camere.

La inceputul interviului, Ion Cristoiu este interesat cum ajung oamenii sa fie ofiteri acoperiti la SRI sau denuntatori. Ghita sustine ca „DNA este noua securitate” care are „ofiteri acoperiti” (cu italice, intrebarile lui Ion Cristoiu).

HotNews.ro a prezentat LIVETEXT cele mai importante declaratii ale lui Sebastian Ghita:

  • Au falsificat o proba in dosarul meu cu Ponta si Tony Blair si l-am sunat pe Vlad Cosma. Denuntatorul e pus sa scrie, ii ameninta tatal, sora: „Ia scrie tu Vlad Cosma, in calitate de deputat, am fost la sediul din IC Bratianu, sediul PSD e in Ion Ionescu de la Brad , si l-au ales pe Vlad Cosma deputat ca sa existe o explicatie logica in fata unui judecator, avea cum sa ajunga la o discutie intre Ghita si Ponta in sediul PSD, fac niste eforturi ca proba sa fie credibila
  • Mie mi-au falsificat probe ca sa ajunga cat mai aproape de Ponta
  • Intr-un dosar al meu am descoperit ca l-au obligat pe Vlad Cosma sa faca denunturi sub trei identitati acoperite, acelasi cetatean are trei denunturi, stie trei lucruri diferite si e prezent peste tot in dosar. Il pun si sa dea ca cetatean normal, Vlad Cosma, declaratie in acelasi dosar
  • DNA nu doar ca ii santajeaza (pe denuntatori) ca pe Vlad Cosma, ci ii si mituieste
  • In 2013 Ponta intrase intr-un mic conflict cu sistemul si se pregateau sa-l surubareasca
  • Daca iesea presedinte, ii faceau cum i-au facut si presedintelui Iohannis un dosar. Existau multe diferente de viziune, teoria cu liste cu baroni facute la o bauta cu Coldea si cu Ponta si cu Maior e falsa. Maior si Ponta s-au zbatut destul de tare pentru un parcurs normal al justitiei. Cand Ponta a inceput sa spuna exagerati, nu e in regula cu metodele, Ponta a inceput sa devina mai rebel si totul a sfarsit cu un conflict. In 2014 relatiile erau destul de reci intre Coldea si Ponta.
  • Din 2013 alergau dupa Victor Ponta
  • Apare un concubinaj intre acoperitii de la DNA si procurori. Hai da pe unu mare si tu scapi.

Cristoiu revine la subiectul relatiei pe care Sebastian Ghita pretinde ca o are cu Laura Codruta Kovesi: Ce treaba aveati sa va intalniti intr-un sediul al SRI cu procurorul general?

  • Nu ma considerati pe mine initiatorul sau beneficiarul intalnirii. In general Coldea se intalnea, discuta cu Codruta Kovesi si multi altii dintre noi eram si noi prezenti pe acolo. Cateodata discutau separat, cateodata Maior cu Kovesi si Coldea
  • (Era Coldea protectorul lui Kovesi?) Da. Cred ca SRI a ajutat toate parchetele si toti procurorii, e adevarat pe Codruta mai mult decat pe ceilalti. Erau prieteni, o ajuta personal, institutional. Era meritul ei ca statea atat de aproape de Coldea. Dupa ce a plecat Florin Coldea de la SRI am vazut toti cine era mintea care conducea lucrurile si cat a mai putut sa controleze acest mecanism odios Codruta Kovesi. Intr-un an sau sase luni s-a prabusit sandramaua.
  • (CIA are antena puternica in Romania?) Cred ca da, una dintre cele mai puternice din zona

Cu aceste declaratii s-a incheiat partea a treia a interviului cu Sebastian Ghita, fara a fi prezentata nici de aceasta data vreo proba concreta privind existenta prezumtivei fotografii cu Laura Codruta Kovesi.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro