Sari direct la conținut

MedLife intră pe piața serviciilor medicale de ambulatoriu din județul Argeș și achiziționează rețeaua de clinici Solomed

HotNews.ro

​MedLife, liderul pieței de servicii medicale private din România, anunță achiziționarea pachetului majoritar, în proporție de 80%, din Solomed, grup de clinici de servicii medicale prezente pe piața din Pitești, Costești și Curtea de Argeș.

Grupul Solomed a fost înființat în 1997 și este unul dintre cei mai importanți operatori medicali locali din regiune. Grupul are în componență cinci clinici – trei în Pitești, celelalte două în Costești și Curtea de Argeș – și un laborator (Pitești), oferind pacienților o gamă largă de investigații de la consultații multidisciplinare pentru o gamă de peste 15 specialități medicale și servicii de laborator, la investigații CT, ecografii; servicii de recuperare medicală și mici intervenții cu laser. Toate unitățile medicale sunt dotate cu echipamente medicale performante și au la dispoziție o echipă medicală cu peste 90 de specialiști.

Potrivit reprezentanților grupului de clinici achiziționate, Solomed a înregistrat la nivelul anului 2017 o cifră de afaceri de aproximativ 5,2 milioane de lei.

“În linie cu strategia noastră de business, continuăm accelerat planul de extindere și dezvoltare al companiei și anunțăm o nouă achiziție, marcând prin aceasta intrarea pe segmentul de ambulatoriu într-o zonă nouă a României. Contribuim în acest fel la dezvoltarea pieței locale de servicii medicale, oferind locuitorilor municipiului Pitești și celor din împrejurimi accesul la servicii integrate, la cele mai înalte standarde, iar zecilor de mii de clienți din companii posibilitatea deținerii unor abonamente personalizate, În perspectivă, vom continua să ne consolidăm poziția la nivel național atât prin achiziții, cât și prin proiecte de tip green field”, a declarat Mihai Marcu, Președinte și CEO al MedLife Group.

„Ne bucurăm să devenim parte a celui mai mare operator de pe piața serviciilor medicale din România. Pentru noi, acest parteneriat reprezintă o mare oportunitate de dezvoltare a afacerii, un pas important în evoluția companiei prin integrarea proceselor, beneficiind astfel de know how în zona medicală și de management, iar totodată, vom continua să oferim pacienților o și mai bună asistență medicală. Totodată, acest parteneriat ne oferă posibilitatea să intrăm pe un nou segment de piața aflat în plină expansiune la nivel local – segmentul abonamentelor medicale”, a declarat dr. Cristian Ștefan Lamba, General Manager al grupului Solomed.

Achiziționarea pachetului majoritar Solomed reprezintă cea de-a 19-a achiziție derulată până în prezent de grupul MedLife, ultima fiind anunțată în luna februarie a.c. – Ghencea Medical Center din București.

MedLife a raportat la nivelul anului 2017 o cifră de afaceri consolidată pro-forma de 638 milioane de lei, în creștere cu 27% față de 2016 și o EBITDA pro-forma ajustată de 82,3 milioane de lei. Pentru anul acesta compania vizează o creștere de peste 20%.

Despre MedLife:

MedLife este cel mai mare furnizor de servicii private de sănătate din România. Compania operează cea mai extinsă reţea de clinici, una din marile reţele de laboratoare medicale, spitale generale şi specializate şi are cea mai mare baza de clienţi pentru Pachete de Prevenţie în Sănătate din ţară. Este, de asemenea, din punct de vedere al vânzărilor, una dintre marile companii private de sănătate din Europa Centrală și

Acțiunile emise de MedLife SA sunt admise la tranzacționare pe piața reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori București, Categoria Premium, având simbolul de tranzacționare ″M″.

Grupul MedLife are un istoric de succes în ceea ce privește atât creșterea organică, cât și creșterea prin achiziții. Începând cu 2009 a deschis sau a achiziționat peste 83 de unități medicale. Echipa sa puternică si experimentată de management a fost capabilă să creeze si să gestioneze aceste oportunități de creștere, dobândind cunoștințe și experiență valoroase, care să îi permită găsirea celei mai bune căi pentru continuarea cu succes a extinderii.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro