Sari direct la conținut

Subiectele zilei: Romania vazuta de la mai mult de un metru si jumatate; Presa germana dedica articole ample literaturii romane – dar si problemelor actuale din tara; Echiparea si intretinerea celebrelor elicoptere Black Hawk pentru Europa Centrala se va face in Romania.

HotNews.ro

Romania vazuta de la mai mult de un metru si jumatate La Bucuresti, Dragnea nu era dupa gratii, ci reales la al 15-lea congres. PSD s-a retras in propriul sau trecut si anunta nivelarea internetului, cenzura si legi antidefaimare. Se mai si schimba unele. Doar Romania dragniota pare a sta, vesnic, pe loc. Pe locul hotiei la nivel inalt si al analfabetismului la varf, cand nu se intoarce hat, in trecut, in comunism cu fata mai mult sau mai putin umana. Sta, altfel zis, perpetuu in bataia ciumei rosii, a ceausismului si-a antonescianismului, de care Pingelica era fascinat, scrie Deutsche Welle.

Istoria unei initiative scoase de la sertar de Dragnea si Tariceanu. ActiveWatch: O lege anti-defaimare se inscrie „in logica traditionala a dictatorilor” Initiativa unei legi anti-defaimare nu este una noua si a apartinut, in urma cu 10 ani, tot PSD. Deputatul Eugen Nicolicea propunea, la vremea respectiva, pedeapsa cu inchisoare de la 1 la 5 ani pentru „comunicarea sau raspandirea prin orice mijloace de stiri, date sau informatii false ori de documente falsificate, daca fapta este de natura sa aduca atingere sigurantei statului sau relatiilor internationale ale Romaniei”, conform Gandul.

Echiparea si intretinerea celebrelor elicoptere Black Hawk pentru Europa Centrala se va face in Romania. Acordul a fost semnat intre Romaero si Sikorsky Centrul de la Bucuresti va fi singurul autorizat de grupul Lockheed Martin pentru echiparea si intretinerea elicopterului multi-misiune Sikorsky UH-60 Black Hawk in Europa Centrala, a informat Ministerul Economiei. Elicopterul Sikorsky UH-60 Black Hawk este cel mai utilizat elicopter multi-misiune din lume, cu peste 4.500 unitati in serviciu in cadrul fortelor armate ale SUA si altor peste 20 de state, relateaza Adevarul.

Presa germana dedica articole ample literaturii romane – dar si problemelor actuale din tara Inainte sa calatoreasca la Targul de Carte din Leipzig, Dana Grigorcea a pregatit o cutie intreaga cu insigne pe care scrie #REZIST. Ele vor fi purtate de acei autori si oameni de cultura care vor sa-si arate solidaritatea cu zecile de mii de protestatari din Romania si diaspora. Peste 50 de scriitori si artisti romani vor fi prezenti la Targul de Carte din Leipzig – printre care Mircea Cartarescu, Gabriela Adamesteanu, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Filip Florian, Varujan Vosganian, Lavinia Braniste, Doina Rusti si Catalin Mihuleac, informeaza Deutsche Welle.

Inspectoarea care a anchetat-o pe sefa DNA, Laura Codruta Kovesi, este cercetata disciplinar Potrivit comunicatului IJ, procuroarea Radescu este cercetata disciplinar de Inspectia Judiciara „dupa ce ar fi adoptat o conduita contrara demnitatii si prestigiului functiei” si ar fi incalcat procedura regulamentara discutand cu procurorul-sef al DNA fara ca in prealabil sa instiinteze conducerea Inspectiei Judiciare. Inspectia Judiciara arata ca actiunea disciplinara a fost inaintata Sectiei pentru procurori in materie disciplinara a Consiliului Superior al Magistraturii, care va decide cu privire la raspunderea magistratului in cauza, scrie Romania Libera.

Digul de pe raul Olt e aproape sa se rupa. Sute de oameni sunt evacuati Aproximativ 300 de persoane din satul Capeni, din judetul Covasna, urmeaza sa fie evacuate din cauza probabilitatii crescute de rupere a digului de protectie care preia unda de viitura produsa pe cursul raului Olt. De asemenea, reprezentantii IGSU au anuntat ca la nivelul ISU Covasna au fost suplimentate efectivele de salvatori, care se deplaseaza in satul Capeni cu autospeciale si mijloace de transport, in sprijinul populatiei si autoritatilor din localitatea Baraolt, informeaza Romania Libera.

Franta da in judecata Google si Apple Ministrul Economiei si Finantelor sustine ca se va adresa Curtii de Arbitraj din Paris dupa ce multe firme franceze care isi vand aplicatiile catre companiile americane s-au plans ca le sunt impuse conditii dure, in conditiile in care Google si Apple se folosesc de datele adunate si pot modifica oricand contractele in favoarea lor. Oficialul francez considera ca situatia este inacceptabila si, daca cele doua mari companii americane vor pierde procesul, estimeaza ca acestea vor fi sanctionate cu milioane de euro, scrie DIGI24.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro