Eugen Teodorovici, despre Declaratia Unica: Trebuie depusa pana la 15 iulie. Scutiri de pana la 10% pentru plata anticipata, facuta online
Ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, a vorbit marti seara, intr-o emsiune la TVR 1, despre declaratia unica pentru plata contributiilor, explicand ca termenul pentru depunerea acesteia va fi 15 iulie, iar pentru plata 31 martie anul urmator. Contribuabilii vor fi incurajati sa depuna si sa plateasca online, oferindu-li-se o reducere de pana la 10% la plata anticipata.
„Comasam sapte declaratii pentru persoanele fizice intr-una singura. Este o declaratie unica, se face o singura data pe an si se face o singura plata. Am stabilit 15 iulie ca prima data in care sunt depuse in noul format, urmand ca plata sa se faca pana la final de martie anul viitor, deci termenul pentru plata este 31 martie 2019”, a informat ministrul de Finante.
Teodorovici a mentionat ca vor exista si bonificatii pentru contribuabilii care achita anticipat obligatiile fiscale estimate datorate.
„Daca platim anticipat pana la 31 iulie, si online, va exista o scutire de 10%”, a precizat el, subliniind ca reducerea de 10% va fi doar pentru cei care depun formularul online.
„Ca sa stimulam trecerea in online a contribuabililor”, a explicat el.
„Astazi, doar 5% dintre depunatori sunt online, restul sunt pe hartie. Avantajele vor fi pentru contribuabili, care nu se mai deplaseaza”, a mai aratat Teodorovici.
Ministrul Finantelor a precizat ca numarul celor care trebuie sa depuna acest formular unic este de „aproximativ un milion de contribuabili, de diferite categorii”.
Eugen Teodorovici a mai sustinut ca in 2018 nu vor mai fi majorari de taxe, pentru ca „in acest an lucrurile trebuie sa se aseze, anul acesta trebuie sa reformam, sa trecem cu adevarat in secolul XXI”.
Despre recuperarea prejudiciilor:
- [Sefa DNA Codruta Kovesi a afirmat ca statul are de recuperat peste 1 mld. de euro doar din prejudiciile stabilite in dosarele investigate de DNA si pentru care s-au dat decizii definitive in instanta] Sunt convins ca colegii de la ANAF au lansat procedurile necesare pentru recuperarea acestor prejudicii
- Cred ca acest subiect al recuperarii prejudiciilor ar trebuie dezbatut un cadrul institutional, cu toate institutiile implicate, pentru a vedea clar care sunt acele situatii
- Cat dureaza partea de investigatie pe zona asta penala – ani de zile, de multe ori – timp in care bunurile se degradeaza, dispar, se muta etc., iar cand tu esti pus, eventual, in baza unei hotarari a instantei sa recuperezi, apar niste chestiuni: bunurile sunt ipotecate in favoarea altor creditori; bunurile se afla in coproprietate; bunurile nu au autorizatie de constructie; societatile comerciale care au calitatea de parte responabila isi declanseaza insolventa
- Daca ANAF-ul ar avea, ca in alte tari, puterea de a decide asupra unei astfel de fapte, sa spunem penale, am putea sa trecem imediat la recuperarea acelui prejudiciu
- Trebuie sa existe un cadrul legal pentru recuperarea sumelor
- Intrarea in puscarie nu este o solutie pentru recuperarea sumelor; trebuie sa aplicam practicile europene in acest domeniu
- Prima problema a Romaniei nu este coruptia; in primul rand sa fim capabili sa bagam bani in investitii
Despre Fondul Suveran de Dezvoltare si Investitii (FSDI):
- Legea privind FSDI va fi votata in Senat in aprilie
- FSDI va fi operational din toamna