Europa se pregateste de cele mai scazute temperaturi din ultimii ani
Modelele computerizate, care au ca scop prezicerea vremii, par sa indice ca un val de aer rece va strabate Europa in urmatoarele zile, aducand cu sine probabil cea mai extrema iarna din ultimii ani, scrieScience Alert.
„Cele mai raspandite si anticipate temperaturi reci, de-a lungul coastei nordice a Eurasiei, sunt iminente”, a scris pe Twitter Judah Cohen, meteorolog la Atmospheric and Environmantal Research.
Mass-media din Europa descrie aceasta vreme rece prin expresia „bestia din est”, si asta pentru ca ea provine din Siberia.
Presiunea crescuta, care s-a acumulat deasupra Peninsulei Scandinave ar fi „vinovata” de temperaturile foarte reci. Vanturile, in sistemele de presiune ridicata, bat in sensul acelor de ceasornic, aducand aerul rece din Siberia deasupra Europei. Potrivit surselor citate, presiunea crescuta este o consecina a incalzirii bruste a stratosferei din emisfera nordica.
Temperaturile sub limita normala s-au instalat deja in mare parte a continentului si se vor raspandi si mai mult in urmatoarele zile, iar cel mai intens pe parcursul zilelor de marti si miercuri.
Temparaturile cele mai scazute se vor concentra in zona estica a Europei si in Peninsula Scandinava, unde temperaturile cuprinse intre -10 si -20 sunt de asteptat.
Ceea ce este impresionant este durata acestui fenomen meteorologic. Daca in regiunea sudica a Europei ne putem astepta ca starea meteorologica sa se amelioreze intr-o saptamana, frigul va persista in nordul si estul Europei timp de minim 10 zile.