Junior Achievement a atras din business peste 35 de milioane de euro pentru scolile din Romania
Fondata in 1993, Junior Achievement (JA) Romania, membra JA Worldwide si JA Europe, este cea mai mare si mai dinamica organizatie de educatie antreprenoriala, financiara si de orientare profesionala din Romania. JA implementeaza gratuit in scolile din Romania programe internationale, care aduc in educatia formala metode learning by doing, oferind an de an elevilor experiente reale din mediul economic, pentru toate categoriile de varsta, de la invatamantul primar pana la cel universitar.
- Brand distins cu statutul de Superbrand*
„Pentru a imbunatati rezultatele elevilor trebuie sa transformam educatia, iar cel mai bun mod de a face acest lucru este sa integram in practicile educationale strategii axate pe o invatare experientiala, orientata catre explorarea directa a realitatii.
Cea mai mare organizatie din lume dedicata educatiei antreprenoriale, financiare sau de orientare in cariera a tinerilor, Junior Achievement sustine realizarea de parteneriate care au ca scop imbunatatirea sistemului educational. Prin promovarea unui proces de invatare bazat pe proiecte si prin programele educationale atractive si relevante pe care le ofera, JA ii ajuta pe tineri sa-si descopere pasiunile, sa-si urmeze chemarea si sa-si indeplineasca visurile.” (Richard Branson, in cadrul unui eveniment organizat de Virgin Unite)
100 de ani de expertiza internationala, 25 de ani de expertiza nationala
Aparute acum aproape 100 de ani, programele JA de tip „learning by doing” sunt urmate anual de peste 10 milioane de elevi si studenti din 123 de tari din toata lumea, desfasurandu-se cu sprijinul a peste 450.000 de consultanti voluntari din mediul de business. De peste 40 de ani, peste 3 milioane de elevi din 39 de tari europene participa anual la programele si competitiile Junior Achievement.
Programele JA de tip „learning by doing” aduc in Romania o componenta de invatare practica, metode inovatoare pentru profesori, precum si contactul cu mentori voluntari din comunitatea de business, ajutandu-i pe tineri sa-si dezvolte abilitatile de lucru in echipa, leadership, creativitate si comunicare.
Curriculumul international JA a fost adaptat contextului educational romanesc si se implementeaza gratuit, flexibil, in cadrul unor programe la clasa (curriculum la decizia scolii sau la decizia comunitatii locale – CDS, extracurricular, consiliere, scoala dupa scoala sau auxiliar la o disciplina de trunchi comun), prin parteneriatul cu Ministerul Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice si cu institutiile de invatamant si datorita contributiei financiare si consultantei voluntare oferite de mediul de afaceri din Romania.
Peste 4.100 de profesori JA inspira elevii din scolile romanesti
Prin intermediul programelor educationale JA, profesorii ii ajuta pe tineri sa isi dezvolte abilitati si competente esentiale pentru viata profesionala si personala.
„Imi doresc sa implementez programele Junior Achievement la clasa, pentru ca le aplic din anul 2009 si consider ca au un efect pozitiv asupra pregatirii tinerilor. Simt ca elevilor le lipsesc activitatile de tip learning by doing, in care ei se implica in mod real, cu pasiune, cu multa munca si cu daruire pentru a obtine in final rezultatul muncii lor. Ei invata sa lucreze in echipa, sa-si asume responsabilitati, dezvoltandu-si competente esentiale pentru viata profesionala si personala.” (Florica Neaga, profesoara la Liceul Tehnologic Nr. 1 din Salonta, Bihor)
Anual, 200.000 de elevi si studenti participa la programele, proiectele si competitiile internationale JA. Din 2001, in Romania functioneaza programul international MiniCompania JA, un pilot de business real realizat de elevi sau studenti. Acesta este cel mai cunoscut program al organizatiei, ce aduna aproape un secol de expertiza globala, pe care o adapteaza specificului economic romanesc pentru a le oferi tinerilor participanti ocazia de intra in lumea reala si dificila a antreprenoriatului.
Multi dintre elevii participanti la aceste programe au devenit antreprenori romani de succes. Iata cativa dintre ei: Cosmin Malureanu, CEO Ascendia Design (prima companie listata pe AeRO din anul 2016), Tudor Maxim, fondator si CEO Elevate, Gergely Bartha, manager Foto Vision, Zsuzsanna Bartha, manager Gymnastik Club Procardia, Mihail Musat, fondator Lume Buna, Vasile Varzaru, managing partner Ancor Design, Cornel Amariei, Senior R&D Engineer Continental, Andrei Costescu, fost elev JA, fondator Mready, Ionut Budisteanu, fost student JA, fondator VisionBot.
„Pot spune ca imi datorez inceputul carierei antreprenoriale participarii, in clasele a X-a si a XI-a, la programele Junior Achievement. Recomand participarea la programele JA inca din clasa I sau a II-a, pentru ca te invata despre viata reala, cum sa fii proactiv, sa fii atent la problemele oamenilor din jur, sa iti pese si, nu in ultimul rand, iti dezvolta spiritul antreprenorial si capacitatea de a te baza pe fortele proprii. Noi facem parte din niste generatii carora viitorul nu le mai rezerva o slujba sigura pentru 20-30 de ani, ci dimpotriva. Si e important sa fii increzator in puterile tale, ca sa stii ca te vei descurca indiferent de situatie!” (Andrei Costescu, consultant voluntar CEO si fondator mReady, alumn JA Romania)
Modele de parteneriate sustenabile
Una dintre componentele esentiale ale programelor JA este prezenta la clasa a consultantilor voluntari din mediul de business, care le impartasesc elevilor din experienta lor personala si profesionala. Anual, peste 2.000 de profesionisti din diferite industrii, de la sistemul bancar la antreprenoriatul mic, gasesc timp si energie sa mearga in scoli sau sa mentoreze tinerii care aleg sa invete altfel, altceva.
„Nu a fost si nu este simplu, multi profesori nu au timp sa se implice in astfel de programe, multi elevi buni, dintre cei care participa la aceste programe, pleaca la specializari in afara si multe companii aleg sa investeasca in programe care aduc mai mult PR si rezultate vizibile mai repede. Educatia de calitate se face cu multe resurse materiale, financiare si, mai ales, umane, cere atentie, calitate, respect si rabdare.
Dupa 20 de ani de administrare a acestor programe in Romania, pot spune ca am creat un model si o istorie de succes, care se regasesc nu numai in antreprenoriatul tanar, dar si in sinergia celor care au fost alaturi de noi, companii mari sau mici, oameni de exceptie din scoli, institutii si business, care au inteles demersul organizatiei noastre si nevoia de a face educatie ALTFEL, valorificand ce exista bun. Fara ei si contributia lor, Junior Achievement in Romania nu ar fi fost posibil.” (Stefania Popp, CEO JA Romania)
Cu ajutorul partenerilor din comunitatea de afaceri, JA Romania reuseste sa aduca tanara generatie mai aproape de initiativa, creativitatea, profesionalismul si etica unei economii de piata sustenabile. Anual, peste 250 de companii si institutii sustin programele JA si INVESTESC IN EDUCATIE.
*Superbrands este organizatia mondiala care ofera prestigiosul statut de Superbrand, brandurilor evaluate de catre un juriu larg de personalitati reprezentative pentru domeniu, denumit Consiliu Superbrands, si validate de consumatori, in urma unui studiu de piata. Criteriile luate in considerare sunt Calitate, Incredere, Diferentiere pe Piata, alaturi de alti indicatori care definesc profilul de consum din diferite piete, la nivel global.
In Romania, studiul este realizat cu sprijinul IPSOS pe un esantion reprezentativ la nivel national. Brandurile prezentate in aceasta sectiune sunt distinse cu statutul de Superbrand, in urma evaluarii generale a Consiliului Superbrands, precum si a studiului realizat la nivel national in Romania, in 2017 care este axat doar pe brandurile de consum. Selectia de branduri include modele de succes in branding, marketing, comunicare si business in sectoarele lor de activitate, fiind inalt evaluate de catre public si de catre specialistii in branding, marketing si comunicare si de reprezentanti la varf ai societatii civile si ai comunitatii de afaceri din Romania.