Sari direct la conținut

O parte din gardurile care delimiteaza linia tramvaiului 21 au ruginit la nici doua luni dupa ce au fost montate

HotNews.ro
Garduri ruginite linia 21, Foto: Asociatia Pro Infrastructura Facebook
Garduri ruginite linia 21, Foto: Asociatia Pro Infrastructura Facebook

O parte din gardurile care delimiteaza linia tramvaiului 21 de restul carosabilului au ruginit la nici doua luni dupa ce au fost montate. Primaria Capitalei prin RATB a cumparat gardurile de la firma Tehnomontaj Construct si a platit pentru ele 412.000 lei, fara TVA, potrivit unui raspuns trimis de municipalitate la solicitarea HotNews.ro, iar receptia lucrarilor a avut loc pe 27 decembrie. Reprezentantii Primariei spun ca lucrarea se afla in garantie 5 ani de la data receptiei lucrarilor, iar gardurile ruginite vor fi inlocuite de executant.

Asociatia Pro Infrastructura a sesizat si ea situatia pe pagina de Facebook.

„Asa arata, la doar 2-3 luni de la montare, gardul care separa linia 21 de tramvai de traficul rutier din Bucuresti: rugina cat cuprinde si „catadioptri” lipsa (ochii-de-pisica sunt de fapt niste abtibilduri lipite cu mana direct pe metal). Este un exemplu perfect de idee buna (separarea liniei astfel incat soferii indisciplinati sa nu mai poata bloca sau incurca tramvaiul), pe care o salutam, insa este executata execrabil, in bataie de joc. Este complet anormal ca acel gard metalic sa rugineasca la doar cateva luni de la instalare. Ori specificatiile tehnice nu au fost cele corecte (galvanizare care sa reziste in fata intemperiilor si substantelor corozive folosite la deszapezire), ori calitatea a lasat de dorit. Din pacate, infrastructura de transport in comun din Capitala sufera teribil din cauza intretinerii deficitare si acest gard nu este, nici pe departe, un caz izolat”, se arata in postarea asociatiei.

Primaria Capitalei a terminat de montat gardurile de pe linia 21 inainte de Craciun, acesta avand linie unica intre capatul de la Helitube si intersectia cu bd. Carol. Cu aceasta solutie, timpul parcurs de tramvai intre cele doua capete s-a redus aproape la jumatate, potrivit observatiilor facute de reporterul HotNews.ro.

Tramvaiul 21 transporta zilnic peste 60.000 mii de calatori din cartierul Colentina spre centru si invers, potrivit datelor furnizate de RATB. Aceste date se refera insa numai la capacitatea estimata de transport a tramvaielor, insa aceasta este depasita cu mult mai ales la orele de varf, ceea ce inseamna ca numarul real al calatorilor este mai mare. Cu toate acestea, din cauza masinilor care ii blocau circulatia, tramvaiul statea in trafic zeci de minute, ceea ce genera intarzieri foarte mari. Deoarece in cartierul Colentina nu exista metrou, iar autobuzele stau blocate in trafic cu restul masinilor, tramvaiul este singura legatura viabila intre cartierul Colentina si centrul orasului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro