Sari direct la conținut

VIDEO Ungaria „semnalează” intenţia de a cumpăra mai multe gaze din România pentru a reduce dependenţa de Rusia

HotNews.ro
Conducte de gaze, Foto: AGERPRES
Conducte de gaze, Foto: AGERPRES

Preşedintele Ungariei, Katalin Novak, a declarat miercuri, în urma unei întrevederi cu preşedintele Romaniei, Klaus Iohannis, că Ungaria „semnalează” intenţia de a cumpăra mai mult gaz din România, pentru a reduce dependenţa de Rusia şi a susţinut că proiecte de exploatare precum Neptun Deep ar trebui sprijinite financiar de Uniunea Europeană.

Întrebată de jurnalişti dacă Ungaria poartă negocieri cu România pentru a cumpăra gaze din Neptun Deep, preşedintele Ungariei a spus că acest proiect al Romaniei „este o nouă posibilitate care se deschide” pentru ţara sa în a-şi diversifica sursele de aprovizionare, relatează Agerpres.

„Mă bucur că această investiţie a început. Cred că ar fi bine ca această investiţie să fie ajutată şi prin fonduri europene ca să se realizeze. Semnalez intenţia Ungariei de a cumpăra gaz şi mai mult, pentru că astfel am putea diversifica în continuare resursele energetice actuale şi am reduce dependenţa de Rusia. Suntem în discuţii pe această temă”, a spus Katalin Novak.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că „România poate să devină un partener şi un furnizor relevant de energie pentru Ungaria”.

„România dispune de resurse de gaz natural pe teritoriul terestru, dar în ultima vreme s-au găsit resurse importante şi în zona apelor teritoriale, zona coastei. O investiţie acolo este planificată de o asociere între două companii, una europeană şi una românească. Nu vreau să le nominalizez, dar se progresează şi ne aşteptăm ca în viitorul destul de apropiat această resursă să poată fi exploatată. În acest caz, este foarte clar că România poate să devină un partener şi un furnizor relevant de energie pentru Ungaria şi cred că ar fi un lucru foarte bun, fiindcă şi Ungaria, şi România şi toată Europa vrea să se decupleze de resursele ruseşti. Vrem să avem alte surse de energie”, a afirmat Iohannis.

Sigur, în detaliu aceste chestiuni se rezolvă pe o bază comercială, sunt companiile care vor exploata, companiile care transportă, companiile care importă, dar, ca să funcţioneze aceste lucruri foarte bine, este nevoie de o interconectare bună între economiile noastre şi, concret, de o interconectare fizică bună, şi am înţeles că există dorinţa de ambele părţi de a face paşi hotărâţi în această direcţie. Deci, iată o oportunitate foarte bună pentru România şi Ungaria să devină parteneri strategici şi în domeniul energiei”, a mai arătat el.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro