Sari direct la conținut

Franta: O suta de femei celebre, printre care Catherine Deneuve, apara libertatea barbatilor de a inoportuna, dupa scandalul Weinstein – Nu ne recunoastem in acest feminism care ia chipul unei uri fata de barbati

HotNews.ro
Catherine Deneuve, Foto: TIFF
Catherine Deneuve, Foto: TIFF

Un editorial publicat de o serie de vedete si intelectuale franceze, printre care celebra actrita Catherine Deneuve, in ziarul Le Monde apara „libertatea de a inoportuna” a barbatilor si se pronunta impotriva campaniei de denunturi care a aparut dupa izbucnirea scandalului Weinstein, scrie AFP.

  • Participa mai jos la sondajul HotNews.ro: A mers prea departe fenomenul #metoo? Sau e doar un inceput?

„Violul este o crima. Dar curtea insistenta sau stangace nu este un delict, nici galanteria o agresiune machista”, scriu cele o suta de actrite, scriitoare, cercetatoare sau ziariste, care resping „puritanismul” care a aparut dupa primele acuzatii de hartuire sexuala care l-au vizat pe puternicul producator american.

„Campanie de delatiuni”, „justitie expeditiva”: barbatii au fost „sanctionati in exercitiul meseriei lor, constransi sa demisioneze, cand nu au facut decat sa atinga un genunchi, sa incerce sa fure un sarut, sa vorbeasca de lucruri intime in cadrul unui dineu de afaceri sau pentru ca au trimis mesaje cu conotatii sexuale unei femei” fata de care atractia nu era reciproca”, scriu acestea, evocand un „val purificator”.

Pentru acestea, „aceasta febra de a trimite ‘porcii’ la abator, departe de a ajuta femeile sa devina independente, serveste in realitate intereselor dusmanilor libertatii sexuale, extremistilor religiosi, celor mai aprigi reactionari si cei care cred (…) ca femeile sunt fiinte aparte, copii cu chipuri de adulti, care au nevoie sa fie protejate”.

„In calitate de femei, nu ne recunoastem in acest feminism care, dincolo de denuntarea abuzurilor de putere, ia chipul unei uri fata de barbati si de sexualitate”, continua semnatarele textului, care afirma ca apara „libertatea de a inoportuna, indispensabila libertatii sexuale”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro