SPLIT TVA – Obligatii pentru cei care NU aplica sistemul
Daca sunteti platitor de TVA si daca aveti firme (furnizori) care au aplicat voluntar pentru split TVA dupa intai octombrie 2017 e bine sa stiti ca aveti obligatia ca de la 01.01.2018 sa faceti plata defalcat (in contul curent – valoarea de pe factura si in contul de TVA – valoarea TVA de pe factura). Furnizorii vostri care au datorii de peste 5000 , 10.000 sau 15.000 (in functie de firma) la 31.12.2017 si neachitate pana la 31.01.2018 sau sunt insolventa la 31.12.2017 vor aplica sistemul split TVA doar de la 01.03.2018 – prin urmare aceleasi obligatii de mai jos le veti avea dupa acea data!
De asemenea FURNIZORII vostri pot opta pentru aplicarea SPLIT TVA dupa data de 01.01.2018 si atunci trebuie sa faceti verificarea fiecarui furnizor inainte sa ii faceti plata prin virament bancar.
” ART. 3
(1) Persoanele impozabile, cu excepţia instituţiilor publice, înregistrate în scopuri de TVA, au obligaţia să plătească contravaloarea TVA aferente achiziţiilor de bunuri şi servicii într-un cont de TVA al furnizorului/prestatorului care aplică mecanismul plăţii defalcate a TVA. „
Mai avem si contraventie pentru asta :
„ART. 18
Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii ca, potrivit legii, să fie considerate infracţiuni:
a) plata TVA de către persoanele impozabile şi instituţiile publice prevăzute la art. 3 alin. (1), în alt cont decât contul de TVA al furnizorului/prestatorului prevăzut la art. 2 alin. (1) şi (2), dacă nu se corectează plata eronată prin plata TVA în contul de TVA al furnizorului/prestatorului în termen de 7 zile lucrătoare de la data efectuării plăţii eronate, fără a depăşi 30 de zile lucrătoare de la data plăţii eronate;
b) plata TVA de către persoanele impozabile şi instituţiile publice prevăzute la art. 3 alin. (1), în alt cont decât contul de TVA al furnizorului/prestatorului prevăzut la art. 2 alin. (1) şi (2), dacă nu se corectează plata eronată prin plata TVA în contul de TVA al furnizorului/prestatorului în termen de 30 de zile lucrătoare de la data efectuării plăţii eronate; „
si evident sanctiuni aferente :
„”ART. 19
(1) Prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, următoarele contravenţii se sancţionează după cum urmează:
a) contravenţiile prevăzute la art. 18 lit. a) şi b), cu o penalitate de 0,06% pe zi din suma plătită eronat începând cu ziua efectuării plăţii eronate până la data corectării acesteia prin plata în contul de TVA al furnizorului/prestatorului sau prin prezentarea dovezii efectuate de către furnizor a transferului sumei în contul de TVA în situaţia prevăzută la art. 15 alin. (1) lit. b); „
Daca pe factura de la furnizor nu vedeti un cont IBAN ce are terminatia TVA si in urma verificarii pe site la ANAF de aici, rezulta ca acesta e in sistemul SPLIT TVA aveti obligatia platii sumei TVA in contul sau deschis automat de ANAF la Trezorerie
ATENTIE daca un furnizor e inscris pe 10.05.2018 in registru aplica SPLIT TVA din 11.05.2018 . ( deci ii vom plati defalcat doar din 11.05.2018).
” (5) Persoanele înregistrate în scopuri de TVA prevăzute la alin. (1) şi (2) aplică mecanismul plăţii defalcate a TVA începând cu ziua următoare celei în care sunt publicate în Registrul persoanelor care aplică plata defalcată a TVA, pentru facturi/documente emise conform art. 319 din Codul fiscal şi avansurile încasate începând cu această dată.
Plata defalcata a TVA nu se aplica pentru urmatoarele situatii :
a) în situaţia în care plata nu se efectuează direct de beneficiar către furnizor/prestator;
b) în situaţia în care plata se efectuează în natură;
c) în situaţia în care plata se efectuează prin compensare;
d) în situaţiile prevăzute la art. 14 alin. (1) ( NUMERAR sau CARD) şi art. 15 alin. (5) ( Bilet la ordin BO sau CEC de ex )
e) în cazul finanţării acordate de instituţiile de credit şi instituţiile financiare nebancare prin preluarea creanţelor
„”ART. 20
În cazul furnizorilor/prestatorilor care aplică plata defalcată a TVA şi care nu au comunicat contul de TVA beneficiarilor, beneficiarii prevăzuţi la art. 3 alin. (1) au obligaţia să plătească suma reprezentând TVA aferentă achiziţiilor în contul de TVA al furnizorului/prestatorului deschis la Trezoreria Statului. „
Aici aveti textul Ordonantei 23/2017 – la zi cu modificarile aduse prin Legea de aprobare nr. 275/2017
N.red:Cornel Grama este consultant fiscal din Cluj si unul dintre fondatorii si administratorii Asociației “Tax Advisors” și al Grupului Tax Advisors de pe Facebook cu un numar de aproximativ 15.000 de membri , serviciile sale acoperind urmatoarele domenii: întocmirea declarațiilor de impozite și taxe, asistență pe probleme fiscale și în materie de creanțe bugetare, reprezentare în fața organelor fiscale, instruire și perfecționare în domeniul fiscal. Opiniile exprimate în acest articol aparțin în exclusivitate autorului.