Radu Craciun: Va place în “gaotie”*? Chiar și pe un terasament românesc?

Aveti alaturat un grafic exceptional, realizat de colegii de la departamentul de analiza al BCR, care spune povestea economiei romanesti din ultimii ani. Pe scurt, suntem pe punctul de a ne intoarce in situatia nu tocmai fericita din care am plecat acum 10 ani, scrie Radu Craciunpe blogul sau. Pentru unii, asta ar putea fi dovada ciclicitatii evolutiei economice. Pentru mine, este doar dovada ciclicitatii uitarii greselilor severe facute in trecut.

Pe axa orizontala este reprezentata cresterea economica, iar pe axa verticala este reprezentata inflatia core 2, adica inflatia ajustata pentru toate acele categorii de preturi asupra carora politica monetara a BNR nu are impact (administrative, sezoniere, ale energiei, etc.).

Intr-un astfel de grafic se observa cum am plecat in 2006-2008 din zona unei economii supraincalzite, pentru ajunge intr-o zona a stagflatie, adica cu crestere scazut-negativa si inflatie relativ ridicata. Am tranzitat apoi rapid zona de scadere economica (Economic slump) pentru a ajunge intr-o zona de revenire economica lipsita de inflatie (Inflationless recovery) si, in final, inapoi in zona de supraincalzire economica.

Crestere economica record comparabila cu cea a Chinei? Tigru european? Crestere de doua cifre procentuale a salariilor si pensiilor? Crestere de doua cifre procentuale a vanzarilor cu amanuntul? Sunt realitati care nu pot fi contestate. In aceeasi masura in care confortul si timpul scurt pana la destinatie oferite de un tren de mare viteza nu pot fi contestate. Si asta este ceea ce ne arata conducatorii trenului nostru. Si au dreptate! Trenul se misca cu o mare viteza, iar confortul calatorilor este in crestere.

Pe de alta parte, “inginerii” ne atrag atentia asupra terasamentului pe care zboara trenul nostru. Si au si ei dreptate! Chiar daca nu prea sunt bagati in seama. Pentru ca, din confortul fotoliilor lor, pasagerii nu vad terasamentul slab pe care luxosul lor tren se deplaseaza. Un terasament care probabil nu va ceda atata vreme cat trenul se deplaseaza in linie dreapta, insa isi va arata adevarata slabiciune la primele viraje ale economiei internationale. Iar luxul trenului nu va mai folosi la nimic in momentul in care acesta va iesi in decor. Atunci va mai conta doar lupta pentru supravietuire a pasagerilor. Un deja vu…

Sa fie clar: Romania nu era predestinata sa cada in criza in 2008. Spre deliciul conducatorilor din acea perioada, ea ar fi putut sa continue “sa duduie”, cu rate inalte de crestere economica bazata pe mari deficite interne si externe, pentru inca o buna perioada de timp. Cu o singura conditie: sa existe investitori dispusi sa finanteze asa ceva. Iar, in conditiile economice benigne de atunci, astfel de investitori, care prin optimismul lor emotional (si mai putin rational) sa alimenteze betia cresterii economice nesustenabile, s-ar fi gasit.

Problema a fost ca criza economica si financiara a furnizat trenului economiei romanesti din acea vreme o prima curba stransa de luat. Iar acesta, asa cum era de asteptat, a deraiat. Viteza de crestere nu mai era un atu, ci o amenintare, pentru ca nu mai avea nicio legatura cu potentialul economic real al economiei.

Si iata-ne la inceputul lui 2018, urcati din nou intr-un tren pe care mecanicii se ambitioneaza sa il conduca cu mare viteza, in pofida terasamentului subred. E posibil ca o perioada sa reuseasca sa tina trenul pe sine si sa ne explice in tot acest timp cat de ignoranti sau rau intentionati sunt toti cei care se ingrijoreaza fara motiv. Insa, din nou, pana la prima curba stransa, intrebarea fiind nu “daca”, ci “cand” va aparea aceasta. Ceea ce ofera trenului economiei romanesti doua variante.

Prima varianta este cea a incetinirii intentionate si graduale. In acest sens, mecanismele economiei de piata au inceput sa si functioneze, e adevarat, intr-un mod mai degraba automat, care are prea putin de a face cu intentia, dovada si reactia adversa tocmai a celor care ar fi trebuit sa preia initiativa: cursul de schimb a inceput sa creasca pentru reechilibrarea balantei de plati in criza de finantare durabila, inflatia in crestere erodeaza cresterile de pensii si salarii, ceea ce, in egala masura, vor face si dobanzile la credite si ratele aflate si ele in crestere. Stiu ca multora nu le place, dar astfel de evolutii sunt de fapt binevenite. Deoarece, in final, nu permit acumularea dezechilibrelor si reduc consumul catre un nivel sustenabil.

Acesta este si motivul pentru care astfel de evolutii vor continua, imune la declaratiile politice pe aceasta tema. Leul, probabil, va continua sa se deprecieze, iar dobanzile vor incepe sa creasca, stimulate si de BNR, preocupata sa tina pasul cu inflatia. Asta inseamna ca economiile vor fi remunerate mai bine, deturnand o parte din banii destinati consumului, iar cei care au luat credite in lei, aviz, vor incepe sa plateasca rate mai mari. Dar, intr-o prima faza de tranzitie, este de asteptat ca depozitele sa furnizeze dobanzi real negative, adica sub rata inflatiei.

Insa unul dintre parametrii pe care economia nu ii poate regla este calitatea cheltuielilor bugetare si lejeritatea cu care sunt promovate deficite fiscale mari. Sa cresti gradul de indatorare a tarii intr-o economie in care statul nu mai investeste in nimic nu are cum sa fie un motiv de mandrie. Cresterea indatorarii tarii si interesul investitorilor pentru dobanzile relative mari platite de Romania in comparatie cu alte tari din UE pot intretine inca o perioada de timp iluzia ca “merge si asa”. Pana cand finantatorii vor disparea peste noapte, asa cum s-a intamplat si in 2009.

Ceea ce ma duce la a doua varianta de oprire a trenului economic, intr-un mod mult mai dur: deraierea. Am mai trecut prin asa ceva si nu ar fi o noutate. O noutate ar fi fost faptul ca am invatat ceva din greselile facute in trecut. Sigur, crize economice precum cea din 2008-2010 nu apar toata ziua buna ziua. Daca e sa folosim indicele dow jones ca un proxy, doar acum aproximativ 30 de ani am mai avut un soc similar pe pietele de capital. Chiar daca lumea intreaba cand va fi urmatoarea criza, cred ca ce vor sa stie cu adevarat este cand va fi urmatoarea recesiune. Iar asta nu este neaparat o criza. Este parte a unei evolutii normale a economiei globale, care alterneaza perioadele de crestere cu cele de scadere. In aceste conditii, vestea buna este ca ajustarea economica a Romaniei nu ar fi la fel de violenta ca cea din 2009-2010.

De altfel, nici economia Romaniei nu mai functioneaza cu un deficit de cont curent de 11-14%, care sa trebuiasca sa fie corectat aproape peste noapte la 3-4%. Si nici cu un deficit bugetar de peste 5%.

Nota bene insa. Dificultatea ajustarii deficitelor bugetare, in conditiile misiunii imposibile de reversare a unor cheltuieli salariale si cu pensiile, este sugerata de graficul de mai jos. “Excesele” unui an au necesitat apoi 4 ani de suferinte si banii slavatorilor externi pentru a repara raul facut.

Prabusirea veniturilor bugetare a dublat intr-o prima faza deficitul bugetar, inainte de a fi adus la valori mult mai apropiate de echilibru. Deficite care, in lipsa investitorilor, nu au mai putut fi finantate decat de banii Uniunii Europene si ai mult hulitului FMI. O situatie care a facut agentia Bloomberg sa ne aminteasca recent ca ultima data cand am avut o crestere chinezeasca am avut nevoie de o asistenta financiara de urgenta de 20 de miliarde de euro…

In concluzie, vestea proasta este ca repetam cu o exactitate matematica greselile trecutului, turand la maxim motorul unei cresteri economice de o calitate indoielnica, avand in vedere lipsa investitiilor publice in dezvoltare. Vestea oarecum buna este ca, spre neplacuta surprindere a adeptilor dirijismului, economia de piata taie din acest avant consumerist prin deprecierea monedei, inflatie si cresterea dobanzilor.

O alta veste proasta este ca un soc extern ne va prinde din nou nepregatiti, necesitand cresteri de impozite, somaj si sacrificii, renuntarea la investitii publice (atatea cate mai sunt…), cresterea datoriei externe si a costurilor de finantare. Vestea buna este ca, in contextul unei recesiuni de origine externa, ajustarea ar fi probabil mai putin severa decat in 2009-2010, dezechilibrele economice fiind mai putin semnificative. Si totusi, suficient de dureroase ca sa nu ni le dorim.

Deci, aflati in gaotie*, veti continua sa va uitati la calitatea vagoanelor si la viteza trenului, sau la calitatea terasamentului? Ce anume va da de fapt sentimentul ajungerii in siguranta la destinatie?

*denumirea trenurilor de mare viteza chinezesti.

Comenteaza pe pe blogul lui Radu Craciun.