Sari direct la conținut

Parchetul Iasi: Dubla sinucidere in cazul mortii directorului Bibliotecii Central Universitare

HotNews.ro
Bogdan Maleon, Foto: Agerpres
Bogdan Maleon, Foto: Agerpres

Procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi sustin ca directorul Bibliotecii Central Universitare din Iasi, Bogdan Petru Maleon, si sotia sa s-au sinucis in prima zi de Craciun, la o diferenta de cateva ore, transmite Agerpres.

„Din primele cercetari care s-au efectuat in cursul dupa amiezii de ieri si in cursul diminetii, respectiv, concluziile preliminare ale necropsiei, au fost inlaturate suspiciunile privind uciderea celor doua persoane, lipsa semnelor de violenta si lipsa oricaror semne de autoaparare pe corpul cadavrelor astfel incat, in acest moment, concluzia la care am ajuns este ca cele doua persoane s-au sinucis la o diferenta de doua-trei ore, decesul intervenind cu aproximativ 8 – 10 ore inainte de ora la care au fost gasite cadavrele”, a declarat, marti, Carmina Pascal, prim procurorul Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi.

Astfel se contrazic primele ipoteze conform carora a fost o crima urmata de sinucidere.

In ziua de Craciun, directorul Bibliotecii Central Universitare din Iasi, Bogdan Petru Maleon, in varsta de 42 de ani, a fost gasit spanzurat de o grinda din casa, iar sotia sa, Anda Elena, in varsta de 38 de ani, a fost gasita zacand fara suflare pe podeaua aceleiasi incaperi.

Cei doi au fost gasiti in locuinta lor de pe strada Alistar, de o ruda care era ingrijorata ca nu au ajuns la masa de Craciun si nici nu raspundeau la telefon.

Echipajul SMURD, sosit la fata locului in urma sesizarii facute prin serviciul 112, nu a mai putut face nimic pentru salvarea celor doi soti, care erau morti de mai multa vreme.

Bogdan Petru Maleon era profesor universitar la Facultatea de Istorie din cadrul UAIC. Potrivit CV-ului sau, a beneficiat de numeroase de granturi de cercetare, a luat parte la conferinte internationale si nationale, publicand zeci de articole si volume de specialitate. In perioada 2010-2015 a fost directorul Muzeului Universitatii ‘Alexandru Ioan Cuza’ din Iasi, iar intre 2012 si 2016 a fost reprezentat al Facultatii de Istorie in Senatul Universitatii.

Anda Elena Maleon a absolvit Facultatea de Istorie si masterul de Managementul Afacerilor Mici si Mijlocii din cadrul FEEA, din cadrul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi. Ea a activat in domeniul auto si financiar, dupa care a devenit antreprenor si a participat la scrierea si implementarea de proiecte cu finantare nerambursabila. Una dintre firmele detinute ofera consultanta pentru scrierea si implementarea de proiecte cu finantare nerambursabila, cealalta fiind o editura. Totodata, era presedinte al unui ONG, Asociatia Concept, ce sustine dezvoltarea culturala si sociala a Regiunii de Nord Est.

Cei doi nu aveau copii.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro