Fondul Proprietatea ii raspunde Ministrului Sova: Majorarea capitalului social al Postei Romane ar trebui facuta prin respectarea reglementarilor privind ajutorul de stat
„Fondul Proprietatea considera ca majorarea capitalului social la Posta Romana, propusa de Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale (MCSI), ar trebui facuta prin respectarea reglementarilor privind ajutorul de stat, un fapt cunoscut atat de catre MCSI, cat si de Consiliul Concurentei”, a declarat joi, Johan Meyer, co-CEO Franklin Templeton Investments Romania si co-portofoliu manager al Fondului Proprietatea. Ministerul a acuzat miercuri FP ca ‘obstructioneaza capitalizarea Postei’, propunand ca alternativa la capitalizare, insolventa companiei, in ciuda eforturilor statului roman de a investi 170 milioane de lei in capitalizarea companiei.
- „Fondul Proprietatea considera ca majorarea capitalului social la Posta Romana, propusa de Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale (MCSI), ar trebui facuta prin respectarea reglementarilor privind ajutorul de stat. Acesta este un fapt cunoscut atat de catre MCSI, cat si de Consiliul Concurentei. In ceea ce priveste initierea procedurii de insolventa, in conformitate cu legislatia romaneasca, consiliul de administratie este responsabil pentru a determina daca situatia financiara a societatii necesita o astfel de actiune”, a declarat joi Johan Meyer, co-CEO Franklin Templeton Investments Romania si co-portofoliu manager al Fondului Proprietatea.
Declaratia oficialului FP vine la o zi dupa ce Ministerul Comunicatiilor a acuzat FP ca ‘obstructioneaza capitalizarea Postei Romane’ si ca discutiile pe acest subiect intre cei doi actionari ai Postei Romane au esuat.
- Redam mai jos integral comunicatul transmis miercuri, 13 decembrie, de Ministerul Comunicatiilor:
„Ministrul Comunicatiilor si Societatii Informationale, Lucian Sova, a convocat miercuri, 13.12.2017, o intalnire cu delegatia Fondului Proprietatea (FP), actionarul minoritar al Companiei Nationale ‘Posta Roman’ pentru a-i prezenta ultimele actiuni desfasurate pentru capitalizarea operatorului national de servicii postale si a face un ultim efort in atragerea FP in procesul de capitalizare. Discutiile de astazi au esuat.
Johan Meyer, co-manager de portofoliu in Romania al FP, a propus ca alternativa la capitalizare, insolventa companiei, in ciuda eforturilor statului roman de a investi 170 milioane de lei in capitalizarea CNPR si a faptului ca anul acesta compania va incheia pe profit net.
Propunerea FP a fost respinsa cu fermitate de ministrul Comunicatiilor, Lucian Sova care sustine ca redresarea Postei Romane va fi facuta in ciuda obstructionarilor Fondului Proprietatea, iar procesul de capitalizare va continua. De asemenea, Lucian Sova precizeaza ca FP da dovada de lipsa de proactivitate, inclusiv in sustinerea intereselor actionarilor sai.
Fondul Proprietatea a dat in judecata compania Posta Romana, in luna octombrie, pentru ca schimbase trei membri ai Consiliului de Administratie, dar CNPR a castigat in instanta procesul cu actionarul sau minoritar. FP contestase schimbarea membrilor CA, desi niciunul dintre cei inlocuiti nu era din partea Fondului.
In bugetul de stat a fost alocata suma de 170 milioane de lei pentru capitalizarea CNPR, in bugetul MCSI, ca aport al statului, proportional cu cota de participare detinuta, iar ceilalti actionari pot participa la majorarea capitalului social proportional cu propria cota de participare.
Tot astazi, ministrul Lucian Sova s-a intalnit si cu o delegatie a Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) cu care a discutat despre un program de finantare pentru Posta Romana. S-a stabilit inceperea unor noi demersuri pentru noi linii de finantare pentru companie, la care vor contribui si alti finantatori institutionali si comerciali. Ambele parti au fost de acord sa renunte la exclusivitate astfel incat sa poata fi deschise discutii si cu alti finantatori.
‘Suntem foarte hotarati sa aparam interesului statului in companiile pe care le detinem. Nu voi permite nicio neglijenta din partea managementului companiilor din subordinea MCSI, neglijenta care se poate transforma in avantaj pentru competitie’, a declarat ministrul Lucian Sova.
‘Suntem in plin proces de revizuire a necesitatilor de dotare ale CNPR, adaptate realitatilor concrete si bazate pe pachetul de produse cu care Posta Romana a intrat pe piata’, a declarat directorul general interimar al companiei, Elena Petrascu care a participat la intalniri.”
Posta Romana este detinuta de statul roman, prin MCSI in proportie de 75%, si de Fondul Proprietatea in proportie de 25%.