Sari direct la conținut

Adrian Voinea, administrator si director la Gazeta de Sud, anunta ca George Constantin Paunescu i-a concediat pe el si pe sotia lui, Ina Voinea, care era redactorul-sef al ziarului

HotNews.ro

Adrian Voinea, administrator si director la Gazeta de Sud, anunta, intr-o postare pe Facebook, ca George Constantin Paunescu, actionar la aceasta publicatie, i-a concediat pe el si pe sotia lui, Ina Voinea, care era redactorul-sef al ziarului. „Intr-o vizita fulger facuta de George Constantin Paunescu vineri seara la sediul Gazetei, am aflat ca am fost revocat din functia de administrator. Inca de lunea trecuta. Aceasta decizie a actionarilor este un cadou dat PSD-ului si un pumn in gura presei libere”, a scrie Adrian Voinea pe Facebook.

Contactat de HotNews.ro, Adrian Voinea a spus ca nici el, in calitate de administrator, nici redectorul-sef nu au primit vreo motivatie referitoare la faptul ca au fost concediati. El a precizat ca in ultima perioada, discutiile cu patronatul s-au concentrat pe chestiuni economice, dar ca de-a lungul timpului au existat multe presiuni asupra partii editoriale carora redactia le-a rezistat. El a mai spus ca patronatul vrea sa desfiinteze, pe langa pozitia de redactor-sef, si pe cea de redactor-sef adjunct, urmand sa fie infiintat in schimb un post de secretar general de redactie.

Postarea lui Adrian Voinea pe Facebook:

De trei zile incerc sa gasesc un titlu (vax, incerc sa inteleg dar nu am ce) si „adio, arme” imi suna cel mai bine. Caci gata, eu renunt. Prin textul care urmeaza nu cer nimic, nici macar compasiune. Nu sunt nici Fat-Frumos, nici Alba ca Zapada. Sunt un om obisnuit care isi accepta soarta.

Am lucrat la Gazeta de Sud timp de aproape 23 de ani. Am construit impreuna cu o echipa minunata cel mai citit cotidian regional din Romania.

In 2008, cand a venit criza financiara, industria presei a fost una dintre cele mai afectate. Criza a inceput pentru noi atunci si nu s-a terminat nici pana azi. Am fost nevoiti sa ne redimensionam si sa regandim felul in care ne desfasuram activitatea, din cauza scaderii continue a tirajului si a veniturilor din publicitate. Daca in 2012 Gazeta a publicat 130.000 de anunturi de mica publicitate, in 2017 am avut doar 51.000.

Am fost fortati sa inchidem cele cinci retele de distributie din mediul rural, deoarece abonamentele subventionate generau pierderi.

Schimbarea comportamentului de citire si explozia folosirii internetului ne-au afectat foarte mult tirajul. De la 45.000 de exemplare tiparite am ajuns la 8.000.

In tot acest timp, in jurul nostru, sute de publicatii au disparut si mii de jurnalisti au ramas fara un loc de munca. Am fost tot timpul mandri ca reusim sa supravietuim fara sustinere externa. Ca reusim sa ne autofinantam din vanzarea ziarului si publicitate. Ca jurnalistii nostri primesc premii si recunoastere nationala.

Alaturi de Gazeta de Sud si Radio Sud, o componenta a trustului Media Sud care ne-a ajutat sa ne autosustinem a fost tipografia. Dar industria tipografica de presa s-a prabusit. Daca in 2008 tipaream uneori si 200.000 de exemplare pe zi, pentru 8 publicatii, acum tiparim Gazeta de Sud – 8000 de copii zilnic si Curierul National – 2-300.

Am reorientat productia tipografica spre singura nisa profitabila, compatibila cu dotarea noastra, tiparul de carte scolara. Acest lucru ne-a adus o perioada de stabilitate. Dar anul acesta, o aberatie existentiala a unui ministru a dinamitat intreaga piata a manualelor si pur si simplu ne-a inchis aceasta sursa de venituri. Am lucrat o vara intreaga pentru edituri care au fost puse in imposibilitatea de a vinde si deci de a ne plati. Trebuia sa recuperam banii de la aceste edituri, pentru a plati furnizorii de hartie. Sunt bucuros ca am reusit sa facem asta. Dar productia de carte scolara, asa cum o stiam, s-a blocat iar tipografia nu mai poate functiona doar tiparind Gazeta de Sud, cred eu.

Toate aceste influente externe ne-au redus de la un trust care angaja peste 400 de persoane, la o echipa de mai putin de 120. In acest timp in care am fost fost nevoiti sa taiem continuu din cheltuieli, am incercat sa inovam si sa ne indreptam spre alte directii. Cu ajutorul celei mai bune echipe de jurnalisti locali si al unei echipe de vanzari extraordinare, am dezvoltat prezenta online a Gazetei de Sud si am incercat sa impunem pe piata Alege TV. Din pacate veniturile din internet sunt limitate, iar Alege TV nu a reusit sa se autosustina financiar.

La aceasta ora situatia noastra este echilibrata. Media Sud nu are datorii la stat, obligatiile au fost platite intotdeauna la zi iar salariile s-au primit, pana acum, in fiecare luna. Dar acum ne aflam intr-un moment foarte greu, cauzat de comportamentul recent al actionarilor editorului Gazetei de Sud.

Tot timpul am incercat sa protejez redactorii de orice influenta a actionarilor, a politicienilor si a clientilor de publicitate. Am fost garantul libertatii editoriale.

Gazeta de Sud a fost tot timpul un ziar de opozitie, iar coloana vertebrala a noastra a fost jurnalismul de investigatie. Cand Gazeta a scris despre constructii care stau acum in paragina, probabil am suparat actionarii. Atunci cand am scris despre afacerile necurate de la groapa de gunoi a Craiovei, sigur am suparat din nou actionarii.

Cand n-am scris despre concurenti in afaceri n-a fost bine. Iar acum, cand am scris din nou despre miscarea #rezist si am chemat in prima pagina craiovenii in strada, picatura a umplut paharul.

Am inteles ca actionarii au nevoie de liniste, nu vor sa facem valuri.

Noi nu putem sa le dam aceasta liniste. Intr-o vizita fulger facuta de George Constantin Paunescu vineri seara la sediul Gazetei, am aflat ca am fost revocat din functia de administrator. Inca de lunea trecuta.

Aceasta decizie a actionarilor este un cadou dat PSD-ului si un pumn in gura presei libere. Inchei cu un mesaj pentru fostii colegi de la Gazeta de Sud. Va rog sa va faceti treaba in continuare cu acelasi profesionalism. Sa incercati, cat timp vi se va permite, sa respectati aceleasi standarde etice pe care le-am avut in acesti ani. Va multumesc pentru toti anii pe care i-am petrecut impreuna construind ziarul oltenilor de pretudindeni.

PS: Azi au concediat-o si pe Ina. Cred ca au considerat-o de neinlocuit, de vreme ce i-au desfiintat postul de redactor-sef.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro