Sari direct la conținut

Luna trecută a fost a doua cea mai caldă lună septembrie în România. Temperaturile au fost mult mai mari și decât în unele luni de vară din trecut

HotNews.ro
Peisaj de septembrie, Foto: Vlad Barza / HotNews.ro
Peisaj de septembrie, Foto: Vlad Barza / HotNews.ro

Septembrie 2023 a fost în România o lună extrem de caldă, cu aproape 4 grade C peste media multianuală, luna fiind pe locul doi, depășită doar de septembrie 1994, arată datele ANM, trimise către HotNews.ro. Este încă o dovadă despre cât de mult s-a schimbat clima, fiindcă luna trecută a fost mult mai caldă decât iulie sau august în anii ’70 și ’80.

Media pe țară a fost de +18,6 C luna trecută, mai mare cu 3,9 C față de perioada 1991-2020. Doar în septembrie 1994 media a fost mai mare: +18,8 C.

Luna septembrie păstrează multe dintre caracteristicile sfârşitului de vară, dar asta se întâmplă în general în primele zile ale lunii, nu toată luna, cum s-a întâmplat în acest an. Spre exemplu, cele mai ridicate temperaturi, de peste 35 C, s-au înregistrat în zilele de 23 și 24 septembrie 2023.

Au fost +36,6 C la Zimnicea și +35,7 C la Oltenița și Giurgiu. Peste 35 C au fost și la alte stații meteo, cum ar fi București Filaret, Turnu Măgurele sau Calafat.

La toate stațiile meteo, media lunii trecute a fost cu cel puțin 2,5 C peste mediana din intervalul de referință 1991-2020, iar la multe stații abaterea a fost uriașă: de peste 4 C (Muntenia, Oltenia, Banat, Crișana, nordul Transilvaniei și local în zona montană înaltă).

Septembrie 2023 a fost, cu această medie de +18,6 C, mai caldă decât multe luni iulie și august de acum 40-50 de ani. Spre exemplu, în august 1976 media pe țară a fost de numai +15,4 C, astfel că septembrie 2023 a fost cu 3,2 C mai caldă.

În august 1978 media a fost de numai 17 C, iar în august 1965 și iulie 1979, doar 17,1 C. Luna trecută a depășit cu mai mult de un grad luna iulie din 1984.

Până și la cea mai înaltă stație meteo din țară, la Vf Omu, media lunii a fost de peste 6.5 C, deși normalul ar fi de +2,9 C și nu au fost zile cu îngheț. La Omu a fost măsurată cea mai scăzută temperatură de septembrie oriunde în țară: -15 C, în 1935.

Top 5 cele mai calde luni septembrie în România (media de la peste 100 de stații meteo)

septembrie 1994: +18,8 C

septembrie 2023: +18,6 C

septembrie 2011: +17,8 C

septembrie 2020: +17,6 C

septembrie 2012: =17,6 C

Cea mai rece lună septembrie a fost în 1996, cu o medie de numai +11,6 C.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro