Apple va ajunge sa valoreze peste 1.000 de miliarde de dolari, spun analistii
Apple va deveni prima companie din istorie care ajunge sa depaseasca 1.000 de miliarde de dolari capitalizare de piata, spun mai multi analisti citati de Reuters. Acum capitalizarea este de 890 miliarde dolari, dar pretul actiunilor va creste datorita iPhone X si datorita faptului ca ultimul trimestru din an este, de departe, cel mai bun pentru Apple. Trimestrul trecut Apple a vandut peste 46 milioane de iPhone-uri in valoare de peste 28 miliarde dolari.
Acum, actiunea Apple este 171 dolari, si in aceste conditii capitalizarea este de 889 miliarde dolari. Sapte analisti estimeaza ca actiunile vor creste puternic si capitalizarea va trece de 1.000 de miliarde (un trilion), estimarile fiind ca actiunile vor ajunge la 200 de dolari.
Doi analisti citati de Reuters au venit cu cea mai indrazneata predictie, estimand 235 dolari/actiune.
Apple a lansat vineri noul iPhone X, cel mai scump iPhone lansat vreodata, formandu-se deja cozi la multe magazine din Australia, Asia si SUA.
iPhone reprezinta doua treimi din vanzarile Apple si compania a avut vanzari de 52 miliarde dolari trimestrul trecut, estimand cifre record intre 84 si 87 miliarde dolari pentru trimestrul curent, ceea ce va fi un record istoric.