Sari direct la conținut

Ministrul Apararii despre elicopterele cumparate pentru Armata: Airbus H215 de transport produse la Brasov, 21 de elicoptere UH-1Y Venom si 24 AH-1Z Viper de atac de la Bell

HotNews.ro
UH-1Y Venom in dotarea Infanteriei Marine SUA, Foto: Wikipedia
UH-1Y Venom in dotarea Infanteriei Marine SUA, Foto: Wikipedia

Ministerul Apararii va plati pana la final de 2017 un avans de 30 la suta pentru 4 primele elicoptere de transport produse la Ghimbav de consortiul romano-francez IAR-Airbus, a declarat ministrul Mihai Fifor intr-un interviu la Europa FM. Totodata, Romania va achizitiona 45 de elicoptere, inclusiv de lupta, de la producatorul american Bell Helicopters, majoritatea urmand a fi produse tot in Romania in cooperare cu IAR Ghimbav. Dintre aceste aeronave 21 vor fi de tipul UH-1Y Venom, iar 24 vor fi de atac de tipul AH-1Z Viper.

La Interviurile Europa FM, Mihai Fifor a declarat ca tot in acest an, Ministerul Apararii va plati un avans de 30 la suta pentru 4 primele elicoptere de transport produse la Ghimbav de consortiul romano-francez IAR-Airbus. Potrivit lui Fifor, miercuri specialistii MApN vor merge la Ghimbav pentru a stabili specificatiile tehnice ale elicopterelor care vor fi cumparare pentru Armata si Ministerul de Interne.

In urma cu o saptamana Fifor anunta ca Romania va achizitiona elicoptere Airbus H215 produse in fabrica de la Ghimbav atat pentru Armata, cat si pentru Ministerul de Interne. Primele informatii neoficiale vorbesc de 15-16 elicoptere produse de Airbus.

In plus, ministrul a anuntat ca Armata va achizitiona 45 de elicoptere, inclusiv de lupta, de la producatorul american Bell Helicopters.

In declaratiile de la Europa FM ministrul Fifor vorbeste de „21 de elicoptere de clasa medie si 24 de elicoptere de atac”.

Site-ul de nisa Rumaniamilitary.ro scrie ca cele 21 de elicoptere „de clasa medie” vor fi de tipul UH-1Y Venom, iar cele 24 de elicoptere de atac ar fi de tipul AH-1Z Viper.

Ministerul Apararii a semnat in august o scrisoare de intentie de pret si disponibilitate privind achizitionarea de elicoptere de atac de la Bell Helicopters si care a fost adresata guvernului SUA, anunta Guvernul.

Compania americana si IAR SA (detinuta majoritar de Ministerul Economiei) au in derulare un Memorandum de intelegere semnat in noiembrie 2016 prin care cele doua parti se angajeaza la o potentiala colaborare ce ar consta in sprijin tehnic, in caz ca Romania cumpara elicopterul de atac AH-1Z Viper.

AH-1Z Viper este unul dintre cele mai performante elicoptere de atac, aflat doar in dotarea infanteriei marine a Statelor Unite ale Americii.

Elicopterul este unul bimotor si este o varianta modernizata a elicopterului Bell AH-1 SuperCobra dezvoltat in colaborare cu United States Marine Corps. I se mai spune si Zulu Cobra si este privit drept unul dintre cele mai performante elicoptere de atac alaturi de Boeing AH-64 Apache.

UH-1Y Venom este un elicopter militar bimotor, de clasa medie, dezvoltat de compania Bell Helicopters pentru Infanteria marina a Statelor Unite. Potrivit producatorului american, elicopterul AH-1Y Venom si varianta de atac AH-1Z Viper, desi arata diferit, impartasesc foarte multe piese si elemente comune.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro