Sari direct la conținut

Lazea (BNR): Guvernul, datorita politicii fiscale prociclice si a cresterilor salariale, a fost nevoit sa reduca masiv investitiile

HotNews.ro
Valentin Lazea, Foto: Hotnews
Valentin Lazea, Foto: Hotnews

Scaderea investitiilor straine ar putea fi explicata prin faptul ca investitiile pe care le face statul roman au rol de antrenare urmate fiind de cele straine, dar, din cauza politicii fiscale prociclice si a cresterilor de salarii, Guvernul a fost nevoit sa reduca masiv investitiile pentru a se incadra in tinta de deficit, a aratat Valentin Lazea, economist sef la Banca Nationala a Romaniei (BNR), prezent la „Foreign Investors Summit”, citat de Agerpres.

„Exista o legatura putin mai complicat de explicat intre investitiile pe care le face statul roman si care au rol de antrenare, urmate fiind de investitiile straine, in sensul ca Guvernul, datorita politicii fiscale prociclice si a cresterilor de salarii foarte mari, a fost nevoit sa reduca masiv investitiile proprii pentru a se putea incadra in limita de de deficit de 3%. Ori, investitorul privat de regula vine pe urma sau in urma guvernului oricarei tari, astfel incat, daca guvernul tarii respective taie din investitii o reactie fireasca a sectorului privat este sa nu investeasca nici el. El nu vine in locul guvernului, ci in completarea guvernului”, a spus Lazea.

Acesta a precizat ca pentru a avea o crestere economica sustenabila este nevoie de pastrarea echilibrelor macroeconomice, cresterea factorilor care contribuie la majorarea produsului intern brut potential ¬ capital, forta de munca si productivitate. Lazea a mentionat ca numai prin relaxari fiscale nu putem avea crestere sustenabila pe termen lung.

„Asa cum a fost construit bugetul, investitiile se bazeaza in cea mai mare masura pe atragerea de fonduri europene. Ori aici avem intarzieri legate de motive birocratice. Problema este ca atunci cand ne vom pune la punct aceste probleme si vom putea sa atragem fonduri, guvernul va trebui sa cofinanteze, deci sa dea acei 15% pentru investitii si cu acei 15% riscam sa iesim din marja de deficit de 3%”, a afirmat Lazea.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro