Siria: Cum arata Raqqa dupa ce Statul Islamic a fost alungat. Cladiri distruse, drumuri inaccesibile si daune psihologice
Fortele Democratice Siriene (SDF) au anuntat marti ca Statul Islamic a fost invins in capitala Raqqa, iar orasul va fi eliberat in urmatoarele zile. ISIS a declarat ca Raqqa este capitala califatului ceea ce explica de ce orasul a fost unul dintre cele mai bombardate in lupta internationala impotriva grupului terorist, potrivit CNN.
Orasul era joi o gramada de daramaturi de beton, iar cladirile distruse tineau loc de case si scoli. Poti conduce kilometri intregi fara sa vezi macar o pata de culoare. In Raqqa nu exista nici macar o singura cladire care sa fie intacta, drumurile sunt inaccesibile, iar soldatii merg printre minele de teren, bombele si capcanele lasate in urma de de ISIS.
O femeie din armata kurda a declarat pentru CNN ca operatiunea de eliberare a orasului este inca in desfasurare, atat la suprafata cat si in subteran, doarece ISIS a folosit o retea complexa de tuneluri unde cativa luptatori ai gruparii teroriste s-ar mai putea afla si acum. Femeile care se afla printre luptătorii kurzi din SDF s-au întâlnit joi in piata centrala din Raqqa pentru a sarbatori victoria. Ele au spus ca se simt onorate pentru ca au jucat un rol important in lupta impotriva ISIS.
„Lupt impotriva marii opresiuni ce a avut loc in tara noastra si asupra femeilor pe care acesti oameni – ISIS – le vad doar ca pe niste obiecte sexuale. Lupt impotriva acestor lucruri”, a declarat luptatoarea Sozdar Derik pentru CNN.
Unele dintre femei au spus că, în timp ce reconstrucția orasului Raqqa ar fi o prioritate de vârf, ar fi chiar mai greu să reconstruiască structura societății pentru a se asigura că ISIS sau orice alt grup terorist nu se mai întoarce niciodată.
Organizatia de caritate „Salvati Copiii” a spus ca majoritatea familiilor nu au pentru ce sa se mai intoarca, si este probabil ca acestea sa ramana blocate in tabere mizerabile timp de mai multe luni sau ani. Daunele psihologice au si ele nevoie de timp pentru a se vindeca, a mai spus organizatia, si a explicat cum copiii din tabere povesteau despre decapitarile pe care le-au vazut, despre casele distruse si despre prietenii si rudele omorate de bombe.
Raqqa a fost capitala de facto a gruparii teroriste Statul Islamic. Timp de trei ani, orasul din nord-estul Siriei a fost centru operational al organizatiei, de unde erau planificate si atentate comise in strainatate.