Sari direct la conținut

Guvernul a aprobat crearea unui sistem de monitorizare a preturilor pentru carburanti

HotNews.ro

Guvernul a aprobat in sedinta de miercuri un Memorandum privind crearea unui sistem de monitorizare a preturilor pentru carburanti. Platforma de monitorizare a preturilor pentru carburanti, instrument similar Monitorului preturilor in domeniul de retail alimentar, va conduce la transparentizarea pietei pentru consumatori, astfel incat acestia sa poata alege carburantii auto cu cel mai bun raport pret-calitate, se arata intr-un comunicat al Guvernului.

Potivit acestuia, cresterea transparentei pentru consumatori ar putea accentua gradul de concurenta pe piata comercializarii cu amanuntul de carburanti auto, cu implicatii benefice asupra pretului carburantilor, dar si asupra calitatii acestora, serviciilor oferite in statiile de distributie a carburantilor etc.

In vederea extinderii Monitorului preturilor si in domeniul carburantilor auto, se intentioneaza amendarea legii concurentei. Astfel, se va crea cadrul legal in baza caruia Consiliul Concurentei poate solicita date si informatii companiilor active pe piata, ceea ce va permite autoritatii de concurenta si monitorizarea activa a preturilor practicate de companiile petroliere.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro