Sari direct la conținut

Guvernul majoreaza salariile specialistilor romani implicati in proiecte de cercetare pe baza de contracte de finantare din fonduri publice

HotNews.ro

Guvernul a aprobat miercuri majorarea plafoanelor in baza carora se calculeaza costurile salariale directe la contractele de finantare incheiate din fonduri publice pentru activitatea de cercetare stiintifica si dezvoltare tehnologica. Actul normativ modifica anexa la HG 327 din 20 martie 2003, la propunerea Ministerului Cercetarii si Inovarii.

Nivelul maxim al acestor plafoane:

  • 50 euro/ora pentru activitati care presupun nivel inalt al creativitatii si/sau experienta si abilitati de conducere/management. Se acorda pentru functiile/gradele profesionale de cercetator stiintific gradele I si II (CS si II), inginer de dezvoltare tehnologica gradele I si II (IDT I si II), profesor universitar, conferentiar universitar, director, membru in echipa de management pe functiile definite in cererea de finantare;
  • 35 euro/ora pentru activitati care presupun cunoasterea aprofundata a metodelor de analiza si sinteza, precum si abilitati de utilizare a acestora. Se acorda pentru functiile/gradele profesionale de CS III, CS, IDT III, IDT, lector universitar, asistent universitar, sef program/proiect, responsabil juridic/tehnic/achizitii/financiar proiect;
  • 25 euro/ora pentru activitati-suport. Se acorda pentru functiile/gradele profesionale de tehnician treptele I, II, III si stagiar (TI, II, III, TS), student etc.

Pentru primele doua categorii de activitati se cer studii superioare, in timp ce ultima permite si absolvirea doar de studii medii.

Sumele in lei reprezentand costurile salariale directe se stabilesc la data perfectarii sau actualizarii contractului, in functie de ultimul curs de schimb valutar leu-euro comunicat de BNR.

Anterior, plafoanele maxime in baza carora se calculau costurile salariale directe la contractele de finantare incheiate din fonduri publice erau stabilite la nivel de luna, neputand depasi 1.500 euro/luna pentru prima categorie de activitati, 900 de euro/luna pentru cea de-a doua si 500 euro/luna pentru ultima.

Aplicarea masurilor propuse nu implica alocatii bugetare suplimentare, intrucat platile se vor efectua in limita bugetelor programelor de cercetare atat pentru contractele in curs de derulare, cat si pentru cele care urmeaza sa fie lansate.

Aprobarea actului normativ a fost necesara din mai multe motive, printre care tratarea unitara a salarizarii specialistilor care activeaza in cadrul planurilor, programelor si proiectelor CDI, scaderea diferentelor salariale dintre cercetatorii romani si colegii lor din Uniunea Europeana pentru niveluri similare de competenta si, nu in ultimul rand, pentru implementarea obiectivelor Strategiei Nationale de Cercetare, Dezvoltare si Inovare 2014-2020 si ale Programului de guvernare.

Efectele avute in vedere sunt diminuarea fenomenului de ¬migrare a creierelor¬ catre tari cu o salarizare mai buna pentru cercetatori, dar si incurajarea tuturor companiilor care au ca obiect de activitate CDI sa participe in competitiile nationale si internationale pentru proiecte specifice, asigurandu-se, astfel, cresterea competitivitatii economiei romanesti prin CDI.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro