Dragnea: Ponta s-a autoexclus; sunt cativa care au framantari, marea masa a partidului nu este afectata
Presedintele PSD Liviu Dragnea a declarat, marti, Antena 3, ca fostul premier Victor Ponta nu a fost exclus din PSD, ci s-a autoexclus, mentionand ca in interior sunt cativa „care au framantari” si isi exprima nemultumiri, dar „marea masa a partidului nu este afectata”, citeaza Agerpres.
„Victor Ponta nu a fost exclus din partid. S-a autoexclus. A fost o decizie a CExN ca orice membru care sustine un guvern care nu e sustinut de partid se autoexclude. Nu s-a ajuns aici pentru ca partidul l-a impins acolo, si-a facut-o singur”, a afirmat Liviu Dragnea la Antena 3, intrebat in legatura cu excluderea din PSD a doi fosti prim-ministri.
El a subliniat faptul ca la aceasta situatie nu s-a ajuns brusc. „Nu putem sa zicem ca nu s-a intamplat nimic si brusc s-a ajuns in situatia asta. A fost o suparare cand si-a dat demisia pe Facebook. Eu m-am suparat foarte tare. Era duminica, trebuia sa ne intalnim. M-a sunat cineva si mi-a spus. Asta a durut. Nu-l acuz pentru plecarea din functia de prim-ministru. Mi-a parut rau ca nu s-a discutat in partid. El era in centrul unei presiuni uriase. 99% din aceasta presiune era contrafacuta, sa-l determine sa-si dea demisia. Pe urma au fost atitudini incorecte in timpul alegerilor locale”, a explicat Dragnea, adaugand ca in campania electorala poza acestuia era pe afisele PRU, iar dupa alegeri, au continuat aceste atacuri. Dragnea a afirmat, insa, ca nu a folosit niciodata cuvantul tradare in politica.