Cele 5 tipuri de șoferi din București, orașul cu sute de accidente grave pe an
Într-un singur an – 2022 – pe străzile din București s-au produs 450 de accidente rutiere grave. Celelalte, accidentele ușoare care au deznodământ „cu amiabilă”, nu ajung în statistici, dar sunt, în mod cert, cu miile pe an.
În majoritatea covârșitoare a cazurilor, cauzele sunt umane: fie pietoni, fie șoferi care nu respectă regulile de circulație.
În București, în mod special, mai există un factor important care favorizează numărul mare de accidente: traficul cu „ore de vârf” nonstop în ultimii ani. Aglomerația neîntreruptă și, deloc de neglijat, starea șoselelor sunt catalizatori ai unei nervozități care se simte pe străzi și care, deseori, duce la accidente.
În tot acest tablou foarte general al traficului din București, personaje principale rămân șoferii, care pot fi de mai multe tipuri.
Primul este „șoferul perfect”: e calm, păstrează distanța legală față de alte mașini, încetinește preventiv la trecerea de pietoni, lasă lumea să se bage în fața lui cu un zâmbet pe buze, iar în fiecare dimineață soarele îi strălucește prin parbriz pe odorizantul din oglindă. Nimeni nu conduce mai bine decât el, poate Titi Aur.