Sari direct la conținut

Business report: ​Conflict intre abonamentul medical si asigurarea de sanatate. Ce spun asiguratorii si clinicile private; Guvernul nu vrea pedepse mai mari pentru falsificarea alimentelor sau medicamentelor; Model de business bancar: Profit mare din preturi, nu din volum

HotNews.ro
Business report, Foto: Colaj foto
Business report, Foto: Colaj foto

Dublu standard de calitate a alimentelor: In Romania s-au facut teste pe produse inca din 2011.Problema alimentelor care ar fi mai proaste in Estul Europei fata de Vest a fost ridicata, inclusiv de Romania, inca de acum aproximativ sase ani. Un raport realizat de catre Agentia pentru Agricultura a SUA indica inclusiv faptul ca Asociatia Consumatorilor din Slovacia a facut atunci teste pe produse din opt state membre, inclusiv tara noastra. Aflata acum in faza analizelor de laborator, ancheta din Romania referitoare la posibilul dublu standard de calitate a produselor alimentare din Estul si Vestul Europei completeaza de fapt o alta analiza realizata la initiativa Asociatiei Consumatorilor din Slovacia, in aprilie 2011. Atunci, Asociatia a pretins ca majoritatea corporatiilor din industria alimentara si a bauturilor realizeaza produse de calitate diferita pe care le comercializeaza in mai multe state UE sub aceleasi branduri, relateazaEconomica.

Model de business bancar: Profit mare din preturi, nu din volum.Bancile din Romania au cea mai mare rentabilitate din Uniunea Europeana a capitalului capitalul investit si fondurile proprii, pe seama uneia dintre cele mai mari marje de dobanda din UE si invocand riscul atasat afecerilor lor in economia romaneasca. Rentabilitatea medie a capitalului propriu (RoE) in sistemul bancar din Romania a fost de 15,6% in primul trimestru din 2017, cea mai mare din UE, potrivit celui mai recent raport al Autoritatii Bancare Europene (EBA). Chiar si asa, indicatorul este in scadere de la 17,3% in septembrie 2016 si 16,1% in decembrie 2016. Altfel spus, bancile din Romania scot cel mai mare profit in raport cu capitalurile investite si fondurile proprii. Secventa profitabilitatii. Unul dintre cei mai importanti factori de profit este marja mare de dobanda. Apoi, bancile invoca riscul de creditare mare din Romania si dau credite la diferente mari de dobanda fata de depozitele in care atrag bani din economie si de la populatie, noteazaCurs de Guvernare.

O primarie din Romania tocmai a cheltuit 15 milioane de euro pe autobuze electrice.Primaria din Cluj-Napoca a semnat saptamana trecuta un contract pentru achizitionarea a 30 de autobuze electrice de la compania poloneza Solaris. Primele vehicule vor fi livrate pana in martie 2018. Clujenii vor putea, incepand cu luna martie a anului viitor sa circule cu autobuze electrice destinate transportului in comun. Conform oficialilor primariei Cluj-Napoca, saptamana trecuta a fost semnat contractul cu firma poloneza Solaris, iar primele 11 autobuze vor fi livrate in maximum noua luni. Banii pentru aceste 11 autobuze provin din fonduri elvetiene (85%) si buget local (15%), iar urmatoarele 19 vehicule urmeaza sa fie achizitionate din fonduri locale si europene. Conform detaliilor oferite de edilii clujeni, primaria a cheltuit, in medie, cate 500.000 de euro pentru astfel de fiecare autobuz. Vehiculele au o capacitate de 78 de locuri si sunt dotate cu wi-fi, camere video, aer conditionat si platforma joasa pentru persoane cu dizabilitati, arataCapital.

In ce oras canadian mafia constructiilor este mai mare ca in Romania.Sa nu credeti cumva ca bugetul de stat al Romaniei a suferit vreodata din cauza insuficientei banilor pentru acoperirea nevoilor curente ale societatii. Din cele mai vechi timpuri si pana astazi, problema consta in proasta administrare a finantelor romanesti. Si aici nu este vorba numai de furt. Este adevarat ca spatiul in care ne-am nascut si in care traim n-a fost unul ocolit de intemperii istorice. Stiu, nu mai e „la moda” sa spui asa ceva. Totusi, mai mereu, Balcanii au fiert la foc mic, ba din cauza proximitatii Orientului musulman, ba din cauza „pravoslavnicei” Rusii. Pe scurt, un loc prielnic pentru dezvoltarea unor microbi sociali precum tradarea, hotia sau nerespectarea promisiunilor. Romania a reusit, cum, necum, sa iasa din pacla istoriei „de periferie”. Stau marturie legiuirile lui Cuza, bransarea la modernitate de pe vremea lui Carol I, castigarea independentei nationale, sacrificiile si beneficiile Primului Razboi Mondial sau formarea unei intelectualitati interbelice, scrieNewMoney.

Guvernul nu vrea pedepse mai mari pentru falsificarea alimentelor sau medicamentelor: Marirea exagerata nu e o solutie, pedepsele au fost majorate deja.Majorarea exagerata a limitelor de pedeapsa in cazul falsificarii alimentelor sau medicamentelor nu este o solutie eficienta pentru combaterea criminalitatii, a transmis Guvernul parlamentarilor, dupa ce un proiect de lege prevedea in multe cazuri dublarea acestor pedepse. Executivul arata ca pedepsele respective au fos deja majorate in noul Cod Penal, iar in cazul efectelor cu vatamare corporala a falisificarii, regimul sanctionator este mult mai sever. Reactia Guvernului a venit dupa ce deputatul PSD Iulian Iancu, care este si presedinte al comisiei de industrii si servicii din Camera Deputatilor, a initiat o propunere legislativa pentru modificarea si completarea Codului Penal care prevede majorarea pedepselor cu inchisoare pentru mai multe fapte, intre care neluarea masurilor legale de securitate si sanatate in munca, zadarnicia combaterii bolilor, falsificarea sau substituirea de alimente, precum si comercializarea de produse alterate, informeazaProfit.

Conflict intre abonamentul medical si asigurarea de sanatate. Ce spun asiguratorii si clinicile private.Asigurare sau abonament? Ultimul costa 60 de lei pe luna, asigurarea cam tot atat, poate usor mai mult in cazuri cu acoperire mai mare a evenimentului asigurat. Ambele sunt deductibile fiscal in limita a 400 de euro pe an. Asiguratorii spun ca viitorul este cel al asigurarilor de sanatate, dar ca abonamentul de sanatate are nevoie de reglementare deoarece acopera multe dintre serviciile oferite de asigurari. De cealalta parte, retelele private de sanatate mizeaza pe abonamentele medicale, dar nu refuza nici aportul asigurarii de sanatate. Pentru ca pretul abonamentului nu acopera in totalitate riscurile la care se expune clientul si pe care spitalul privat se angajeaza ca le va acoperi, operatorul de servicii medicale gaseste subterfugii pentru a scadea din calitatea serviciilor pe care le oferea in declaratia initiala, spun asiguratorii si multe voci din domeniul protectieiv consumatorilor. Acestia sustin ca viitorul apartine asigurarilor, iar abonamentul medical trebuie reglementat pentru a redeveni ceea ce este de fapt: un abonament medical si nu o asigurare, conformEconomica.

Presedintele ANRE: Deocamdata nu luam in considerare plafonarea tarifelor la energie.Autoritatea Nationala de Reglementare in Energie (ANRE) nu ia in consideratie deocamdata propunerea de plafonare a tarifelor, venita din partea Electrica, intrucat, in prezent, nu exista elemente din care sa reiasa ca piata nu este functionala, a declarat presedintele ANRE, Niculae Havrilet, citat de Agerpres. El a fost intrebat daca este nevoie, pe piata de energie, de o plafonare a preturilor dupa ce, joi, directorul general al Electrica a afirmat ca sunt necesare masuri de echilibrare a cererii si a ofertei pe piata de energie, de produse de tip forward sau de plafonarea tarifelor, in conditiile in care pretul in piata a crescut foarte mult. „Deocamdata nu luam in considerare aceasta propunere (de plafonare a preturilor – n. r.). Nu avem date privind nefunctionalitatea pietei. Consideram ca OPCOM actioneaza cu maturitate si asigura functionarea pietei”, a spus Havrilet, citat deCapital.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro