Sari direct la conținut

Impozitul de 1% pe cifra de afaceri încalcă prevederile Directivei europene pe TVA / Dan Schwartz: Costurile vor influența inflația și nivelul de trai al populației

HotNews.ro
Taxare, Foto: Dwnld777 | Dreamstime.com
Taxare, Foto: Dwnld777 | Dreamstime.com

Impozitul de 1% pe cifra de afaceri pentru companiile mari care au un impozit pe profit de 16% “prea mic” încalcă prevederile Directivei europene pe TVA, conform declarațiilor lui Dan Schwartz, consultant fiscal, cofondator & managing partner la RSM România.

Potrivit acestuia, Directiva nu permite statelor membre să introducă o altă taxă indirectă asupra cifrei de afaceri cu excepția TVA.

“Este de fapt o taxă pe vânzări care nu are regimul de colectare al TVA. Ea se va regăsi în costuri. Costurile vor influența la nivel macro inflația și nivelul de trai al populației”, a spus el, în cadrul unei conferinșe organizată de Coaliția pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării (CLCC).

În general, afirmă Schwartz, toate creșterile de impozite și taxe se regăsesc în prețuri.

“Cei care desfășoară activitate economică trebuie să-și recupereze aceste costuri. Dacă piața nu permite recuperarea costurilor, dată fiind probabila încetinire a ritmului de creștere economică, multe companii vor ieși din business după ce își vor diminua activitatea semnificativ”, a explicat el.

Alte companii, crede consultantul fiscal, vor trece din zona albă a business-ului, în zona gri sau neagră a economiei.

„Lupta împotriva evaziunii fiscale, în accepțiune guvernamentală în momentul de față înseamnă: să luăm taxe de la cei care plătesc. Nu să luăm taxe și impozite de la cei care nu plătesc dintr-o formă sau alta”, a explicat Dan Schwartz.

Alte declarații:

  • „Deja sunt controale demarate în piață exact la contribuabilii care plătesc cele mai mari sume cu titlu de impozit pe profit, TVA și contribuții sociale și impozit pe de natură salarială.”
  • “Impozitul minim este anti-economic. Există acest impozit în Codul fiscal, dar este aplicabil cazinourilor, barurilor de noapte și unor organizatori de jocuri de noroc. “
  • “Dacă Guvernul României privește întreaga economie a României un mare cazino, cred că are o viziune ușor deformată a realităților economice din țara noastră”
  • “Actul normativ este scris haotic. Se trece de la o zonă de interes la alta, nu există o rigoare în ceea ce privește redactarea.”

Conform proiectului asumat de Guvernul Ciolacu, companiile mari (cu cifra de afaceri de peste 50 milioane euro) vor plăti un impozit de 1% pe cifra de afaceri dacă cel pe profit (de 16%) este mai mic.

Practic se introduce o formulă din care se scad diverse lucruri, precum investițiile, ori accizele.

Sunt exceptate companiile care desfășoară exclusiv activități de distribuție/furnizare/transport de energie electrică și gaze naturale și care sunt reglementați/licențiați de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei.

Vezi ce te așteaptă. Citește: Ce taxe adaugă și mărește Coaliția PSD-PNL / Tot ce trebuie să știi

Sursă foto: Dreamstime.com

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro