Sari direct la conținut

Subiectele zilei: Guvernul o ia de la zero: ministrii au zero realizari, zero recomandari. In ce scandaluri au fost implicati noii ministri; Cum a ajuns controversatul politician Haralambie Vochitoiu sa exploateze imaginea lui Brancusi; Cristian Pomohaci, erou pe Facebook. Preotul reuseste ce n-a putut Iohannis

HotNews.ro
Subiectele zilei, Foto: Colaj foto
Subiectele zilei, Foto: Colaj foto

Regele Mihai a dat Bacalaureatul in 1940, la Palatul Regal, in Sala Tronului. Tatal lui a asistat la probele orale pentru a se asigura ca fiul sau nu este favorizat.MS Mihai, fiul Regelui Carol al II-lea si al Reginei Elena, principesa a Greciei, a iubit sportul inca din copilarie, dar s-a preocupat serios si de invatatura. Crescut cu guvernante, educat initial cu ajutorul unor profesori care veneau la palat pentru a-i preda, cursant al unei institutii de invatamant cu profil militar, Regele Mihai a ajuns, dupa studiile liceale – terminate la Liceul Militar „Nicolae Filipescu” din Bucuresti – in fata „examenului maturitatii”. Fiul Regelui Carol al II-lea si al Reginei Elena a invatat la primul liceu militar din tara, adapostit de Manastirea „Dealul” din Bucuresti, fondat in 1912 de Nicolae Filipescu, cel care a dat si numele institutiei de invatamant, relateazaAntena1.

Guvernul o ia de la zero: ministrii au zero realizari, zero recomandari. In ce scandaluri au fost implicati noii ministri.Noul Executiv este format in mare parte din fosti ministri ai Guvernului Grindeanu, insa multi dintre ei cu zero realizari in primele sase luni de mandat. PSD vine si cu 11 oameni noi, dar pe care mai nimic nu-i recomanda pentru a fi ministri. Guvernul Tudose este construit pe scheletul Guvernului Grindeanu. Din cei 27 de ministri, nu mai putin de 16 au facut parte din echipa fostului premier. Printre ei se numara oamenii fideli lui Liviu Dragnea, ca Sevil Shhaideh (Dezvoltare), Carmen Dan (Interne) sau Lia Olguta Vasilescu (Munca), dar mai ales cei care au avut o prestatie extrem de slaba in primele luni de guvernare PSD. Nu mai putin de trei ministri au avut zero realizari in primele sase luni de guvernare, anuntaAdevarul.

Cum a ajuns controversatul politician Haralambie Vochitoiu sa exploateze imaginea lui Brancusi.Operele din Targiu Jiu ale lui Brancusi vor fi incluse intr-un tur virtual de catre traseistul si controversatul politician Haralambie Vochitoiu. Tot firma lui Vochitoiu va scana 3D si parcul „Coloana fara sfarsit”, acolo unde este amplasata Coloana Infinitului a lui Brancusi. Decizia a fost luata in unanimitate de consilierii locali din Targu Jiu. „O firma cu imagine zob, specializata in selectia si plasarea fortei de munca, cu experienta zero in crearea de imagine si care n-are nici macar un site de prezentare, plina de datorii si de litigii in instante judecatoresti, a fost selectata de viceprimarul pe probleme de cultura Adrian Tudor sa imprumute din imaginea eisi orasului lui Brancusi, prin intermediul specialistilor ei inexistenti”, atrag atentia jurnalistii de gorjnews.ro. Traseist in politica, esuat in afaceri. Firma cu pricina se numeste Euro Jobs si este controlata de fostul senator Haralambie Vochitoiu, cel care a esuat lamentabil in alegerile locale si parlamentare din 2016, noteazaRomania Libera.

Alegerea lui Tudose: intrebari deschise.Ne aducem aminte cu precizie ca la prima intalnire cu presa straina, la inceputul campaniei electorale, Klaus Iohannis s-a prezentat pe sine ca o persoana „foarte pragmatica”. Discursul public din Romania de azi este dominat de indignare, uimire, consternare. Cum a fost cu putinta – se intreaba atata lume – ca Presedintele Iohannis sa numeasca un om a carui integritate este grav avariata? Dar intensitatea acestei uimiri are ca premisa nerostita faptul ca presedintele ia decizii guvernat cu prioritate de considerente de natura morala. Or, cata vreme e dovedit ca premierul desemnat a plagiat (spre deosebire de altii a recunoscut el insusi), gestul Presedintelui pare atator comentatori ca fiind de neexplicat si cu totul intolerabil. Iar de aici valul de indignare si de uimire retorica, scrieDeutsche Welle.

Ce trebuie sa stii despre noul guvern al lui Liviu Dragnea.Dragnea tocmai a dat Cultura Neamului pe mana unui reprezentant de seama al presei de scandal din Romania. Gata, Grindeanu a picat, avem un nou premier desemnat, criza politica s-a terminat, lucrurile-s pe cale sa reintre-n normalitate. Sau asta-si doreste Dragnea sa credem. Practic, daca te uiti pe noua lista de ministri, vei constata din nou cat de ridicol a fost tot circul asta. Cat de mult rahat a mancat seful PSD cand a spus ca demite cabinetul Grindeanu din cauza incompetentei si a lipsei de randament. Daca ar fi fost chiar asa, acum ar fi trebuit sa vorbim despre cu totul alta echipa. Dar nu, cu mici exceptii, vorbim despre exact aceiasi oameni care picasera cu gratie evaluarea lui Valcov. Rovana Plumb ramane la Fonduri europene. Conform raportului Dragnea-Valcov, Rovana Plumb a fost cam degeaba in fostul guvern. O masura indeplinita, 0 realizate partial si sapte neindeplinite, arataVice.

Cristian Pomohaci, erou pe Facebook. Preotul reuseste ce n-a putut Iohannis.Scandalul in care este implicat preotul-cantaret Cristian Pomohaci a avut un efect total neasteptat asupra paginii de Facebook a acestuia. Pe 22 iunie, cu o zi inainte de aparitia pe Youtube a filmuletului in care preotul pare sa il determine pe un adolescent minor sa intretina relatii sexuale cu el, pagina de Facebook a lui Cristian Pomohaci numara 162.337 fani. In toate cele sase zile care au urmat scandalului, pagina de Facebook a interpretului a crescut. Ba chiar intr-un ritm mai alert decat cel dinainte de scandal. La ora publicarii acestei stiri, pagina de Facebook a lui Cristian Pomohaci numara 163.512 fani, cu aproape 1200 mai multi decat inainte de scandal, informeazagreatnews.ro.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro