Impactul noilor taxe, explicat pas cu pas. De ce riscă guvernul Ciolacu să-i explodeze în față oala cu măsuri fiscale
Măsurile fiscale sunt un cartof fierbinte, în special pentru mediul privat, iar efectele nu vor întârzia să se facă simțite în buzunarele fiecărui român. Spiritele s-au încins în Parlament, după ce Guvernul a decis să își asume răspunderea pe măsurile fiscale care au fost, într-un final, făcute publice la jumătatea lunii septembrie, după o vară în care doar au fost vânturate pe sub nasul contribuabililor, persoane fizice și companii.
Impactul cel mai mare se va resimți la impozitarea cifrei de afaceri, „o practică aproape inexistentă în țările dezvoltate”, tocmai pentru că un rulaj mare nu înseamnă și profit pe măsură, explică, într-o discuție cu Panorama, Daniel Anghel, Partener și liderul serviciilor fiscale și juridice din cadrul PwC.
Nici celelalte măsuri nu sunt mai puțin problematice, atrage atenția expertul. În plus, lipsa unui studiu de impact face ca toate calculele optimiste ale Guvernului, privind încasările la buget, care ar trebui să acopere deficitul bugetar, să sune bine doar pe hârtie.