Sari direct la conținut

Peste 200.000 de soferi europeni incearca sa dea Volkswagen in judecata pentru a obtine compensatii dupa scandalul Dieselgate

HotNews.ro
Sigla Volkswagen pe Passat GTE, Foto: Volkswagen
Sigla Volkswagen pe Passat GTE, Foto: Volkswagen

Doua firme de avocatura au strans plangerile a peste 220.000 de soferi europeni care spera sa obtina compensatii de la Volkswagen in legatura cu scandalul masinilor diesel. O firma de avocatura din Marea Britanie cauta moduri in care ar putea depune o actiune colectiva in justitie impotriva Volkswagen care a in SUA a oferit compensatii, insa a refuzat sa faca acelasi lucru si in Europa, scrie Automotive News.

Compania britanica de avocatura Harcus Sinclair si fundatia olandeza „Stichting Volkswagen Car Claim” cauta mijloce legale prin care sa poata depune o actiune colectiva in numele a pesye 220.000 de soferic are cer compensatii de la Volkswagen in uriasul scandal al pacalirii testelor de emisii. Este cea mai mare actiune europeana de acest gen, in conditiile in care pana acum incercarile de a determina Volkswagen sa ofere compensatii pe continent s-au lovit de refuzuri.

In SUA, Volkswagen a oferit compensatii, este dispusa sa faca buy-back pentru 500.000 de masini si va cheltui in total 25 de miliarde de dolari. In SUA legislatia este mai dura si germanii nu au avut de ales. Nu acelasi lucru s-a intamplat si in Europa unde numarul masinilor afectate de scandal a trecut de 8,5 milioane.

In Europa, Volkswagen a oferit doar un update de soft, insa multi spun ca asta nu rezolva nimic pentru ca este nevoie de compensatii adecvate.

In total cei 180.000 de soferi reprezentati de compania britanica cer ca Volkswagen sa le rascumpere masinile, ceea ce ar insemna cheltuieli totale de 4,5 miliarde euro pentru germani. Alti 40.000 de soferi sunt reprezentati de fundatia olandeza Stichting Volkswagen Car Claim la care pot apela si soferi din Europa Centrala.

Damon Parker, partener la Harcus Sinclair, spune ca parteneriatul format acum este primul de proportii gandit sa zdruncine apararea foarte putermica a Volkswagen care incearca sa pastreze cat mai izolate si fragmentate tentativele soferilor care vor sa se alieze.

Volkswagen spune ca nu vede o baza legala intr-o actiune colectiva, adaugand ca masinile sunt sigure din punct de vedere tehnic si ca pot fi conduse fara niciun fel de limitari.

La inceput de aprilie Parlamentul European a votat recomandari ce vor accelera scoaterea masinilor diesel de pe soselele europene. Au fost modificate si regulile de omologare pentru noile modele, astfel incat testele sa aiba un grad mare de independenta, iar PE recomanda ca producatorii auto care falsifica rezultatele testelor sa fie amendati cu 30.000 euro/masina. Propunerea prevedea si ca producatorii auto ar trebui sa ofere compensatie clientilor, lucru care s-a intamplat in SUA pentru cumparatorii de masini VW, insa nu si in UE.

Anul trecut 49,5% din masinile noi inmatriculate in Europa au fost diesel, ponderea lor scazand cu cinci procente fata de 2012.

Statele membre si Comisia au stiut de peste 10 ani despre faptul ca emisiile de oxid de nitrogen (NOx) ale masinilor diesel erau mai mari in conditii reale de trafic fata de testele de laborator. Ele trebuie sa imbunatateasca rapid sistemul de testare si verificare pentru masinile noi pe drumurile europene.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro