Sari direct la conținut

VIDEO Telekom si Ericsson au demonstrat in premiera la Bucuresti tehnologia 5G: Viteze agregate de pana la 24 Gbps, de peste 60 de ori mai mari decat cea mai mare viteza comerciala 4G

HotNews.ro
Beneficiile tehnologiei 5G, Foto: Hotnews
Beneficiile tehnologiei 5G, Foto: Hotnews

Telekom Romania si Ericsson au organizat luni, in Bucuresti, prima demonstratie a capabilitatilor tehnologiei 5G, prima de acest gen din Europa de Sud-Est, potrivit celor doi operatori. Demonstratia a evidentiat capabilitatile tehnologiei 5G prin intermediul unei platforme de testare prototip, inclusiv testarea vitezei, latenta si directivitatea de radiatie controlata (beam forming), atingand viteze agregate de pana la 24 Gbps, adica de peste 60 de ori mai mari decat cea mai mare viteza comerciala locala 4G din prezent, cu o latenta orientativa de cel putin jumatate din ceea ce se inregistreaza, in prezent, la retelele mobile actuale.

  • Minstrul Comunicatiilor, Augustin Jianu: Vrem sa acordam primele licente 5G in 2018, astfel ca in 2020 sa avem deja servicii comerciale.

VIDEO Demo 5G facut luni in Bucuresti de Telekom si Ericsson:

La eveniment a fost prezent si Ministrul Comunicatiilor, Augustin Jianu, care a anuntat planurile guvernamentale referitoare la introducerea acestei tehnologii in Romania.

  • „In toamna se fac 5 ani de la acordarea licentelor 4G si in perioada ce urmeaza pregatim licitatia 5G lansand o consultare publica in acest sens. Vrrem sa depunem toate diligentele pentru a acorda primele licente 5G in 2018, astfel incat in 2020 sa avem deja servicii comerciale”, a declarat ministrul Augustin Jianu.

Miroslav Majoros, CEO-ul grupului Telekom Romania, a precizat motivele pentru care testeaza aceasta tehnologie.

  • „Viteza mare, mobilitatea, securitatea, dispozitivele inteligente, toate au astazi unele limitari, insa 5G va oferi noi perspective si solutii la aceste provocari actuale. Testam aceasta tehnologie acum, inainte de lansarea sa comerciala, deoarece atunci cand va veni momentul vrem sa fim pregatiti sa le oferim clientilor nostri toate aceste noi experiente, astfel incat ei, la randul lor, sa poata beneficia din plin de aceasta tehnologie, la momentul oportun”, a spus Miroslav Majoros, CEO al grupului de companii Telekom Romania.

La randul sau, Arun Bansal, SVP si Director Ericsson pe Europa si America Latina, a adaugat:

  • „Demonstratia de astazi, prima de acest gen din Europa de Sud-Est, ofera o privire in viitor asupra modului in care 5G va permite oamenilor, industriilor si lucrurilor sa se conecteze la o scara fara precedent, aducand cu ea o lume noua de dispozitive si servicii.”

Cateva din beneficiile tehnologiei 5G, prezentate de Telekom si Ericsson:

– 5G va permite organizatiilor sa penetreze noi piete si sa construiasca noi fluxuri de venituri in baza unor modele de afaceri si a unor solutii cu totul noi, inclusiv aplicatii de tipul Internet of Things (IoT).

– Noile capabilitati 5G acopera mai multe dimensiuni, inclusiv o flexibilitate extraordinara, nevoi reduse de consum de energie, o capacitate mai mare, latime de banda, securitate, fiabilitate, viteze, cat si o latenta mai mica, dar si costuri foarte scazute ale dispozitivelor in cazul aplicatiilor Machine to Machine (M2M).

– Din punct de vedere tehnologic, retelele 5G vor fi scalabile, versatile si flexibile, pentru a putea sustine o variatie foarte mare de cerinte care permit de la viteze foarte mici pentru comunicatiile M2M, pana la viteze foarte mari de banda larga mobila pentru aplicatii multimedia si realitate virtuala, totul la o latenta minima, de aproape 1 milisecunda sau chiar mai putin.

– In acelasi timp, 5G va permite conectarea eficienta a miliardelor de dispozitive Internet of Things la costuri reduse si cu eficienta energetica ridicata, permitand, de asemenea, aparitia unor noi tipuri de servicii de o importanta critica, pentru care este nevoie de noi niveluri de latenta, de fiabilitate si de securitate.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro