Sorana Mantho este noul director general al UNSAR, uniune care reprezinta companii ce detin peste 90% din piata de asigurari
Sorana Mantho, un executiv cu o experienta profesionala de peste 25 ani, care a lucrat timp de 18 ani in corporatii internationale de top din telecomunicatii, industria siderurgica si industria tutunului, a fost validata vineri ca director general al Uniunii Nationale de Asigurare si Reasigurare din Romania (UNSAR), uniune care reprezinta companii ce detin o pondere de peste 90% din piata locala de asigurari. Aceasta o va inlocui pe Florentina Almajanu, care s-a retras din aceasta functie, incepand cu luna mai, dupa mai bine de 20 de ani de cand se afla in conducerea Uniunii.
Conducerea UNSAR va avea o echipa extinsa cu trei noi pozitii cheie pentru coordonarea activitatilor pe sectiuni in vederea implementarii strategiei 2020, a anuntat vineri Uniunea.
Detalii din comunicatul de presa al UNSAR:
„Sorana Mantho este un executiv cu o experienta profesionala de peste 25 ani. De profesie avocat, absolventa a facultatii de drept Babes Bolyai a Universitatii din Cluj, Sorana si-a consolidat cariera in domeniul juridic, in public si corporate affairs, evoluand pe pozitii de management la nivel national si regional, in cadrul companiilor in care si-a desfasurat activitatea. A lucrat timp de 18 ani in corporatii internationale de top din telecomunicatii, industria siderurgica si industria tutunului, unde a facut parte din echipele de management. In calitate de consultant a condus proiecte pentru imbunatatirea cadrului de reglementare a afacerilor.
Coordonatorii pe sectiunile Viata si Sanatate, Auto si Non-Auto vor completa echipa de specialisti ai UNSAR:
Alexandru Printz, coordonator al sectiunii de asigurari auto, este un profesionist cu peste 15 ani de experienta in sectorul financiar – bancar. A lucrat in cadrul unei companii multinationale de top din asigurari, in management de proiecte si arhitectura de business si in cadrul uneia dintre cele mai mari banci din Romania unde a ocupat diferite pozitii de management.
Iulia Nicola, coordonator al sectiunii asigurarilor generale Non-Auto, are o experienta de peste 16 ani in asigurari generale si a condus timp de peste 7 ani departamentul de Subscriere in una dintre companiile de top din asigurari. Ea a coordonat proiecte complexe, de la crearea si dezvoltarea produselor de asigurare, implementare IT, subscriere si managementul portofoliului, pana la recrutarea si formarea echipelor. De-a lungul carierei, Iulia a mai fost implicata in grupurile de lucru din cadrul UNSAR, iar acum va avea ocazia sa coordoneze unul dintre ele.
Roxana Baluta, coordonator al sectiunii de asigurari de Viata si Sanatate, are o cariera de peste 11 ani in asigurari, dezvoltata alaturi de una dintre cele mai cunoscute companii din industrie. Experienta ei include gestionarea si dezvoltarea produselor de viata si sanatate, management de proiect atat la nivel local, cat si in proiecte internationale.
- „Am atins inca un obiectiv din strategia asumata de UNSAR pentru perioada 2017 – 2020 si am definitivat o noua echipa in care credem. Noii colegi vor incepe activitatea in perioada urmatoare, iar dupa etapa de tranzitie vor demara implementarea efectiva a proiectelor UNSAR pentru atingerea obiectivelor propuse. UNSAR isi doreste ca piata sa se dezvolte, sa fie recastigata increderea clientilor si sa se alinieze cat mai usor si eficient la standardele europene”, a declarat Adrian Marin, Presedintele UNSAR”.
Sorana Mantho o va inlocui pe Florentina Almajanu, care s-a retras din aceasta functie, incepand cu luna mai a.c., dupa mai bine de 20 de ani de cand se afla in conducerea Uniunii.
- „In urma discutiilor cu conducerea UNSAR am luat aceasta decizie comuna, dupa mai bine de 20 de ani petrecuti la conducerea executiva a Asociatiei. Am facut parte din UNSAR inca de la infiintare si sunt mandra ca impreuna cu echipa am contribuit atat la dezvoltarea pietei de asigurari, cat si la transformarea asociatiei noastre intr-un partener relevant de discutie. Voi ramane in continuare aproape de echipa si imi voi oferi suportul ori de cate ori va fi nevoie.”, a declarat in 26 ianuarie 2017, Florentina Almajanu, citata de 1Asig.ro.
Florentina Almajanu si-a inceput cariera la UNSAR in anul 1995, in functia de Asistent al Secretarului General, dupa care, in 1997, a preluat pozitia de Secretar General.
Noua ani mai tarziu, in iunie 2006, aceasta a fost numita in functia de Director General al UNSAR.
Infiintata in 1994, UNSAR – Uniunea Nationala a Societatilor de Asigurare si Reasigurare din Romania reprezinta 20 de companii de profil. Acestea detin o pondere de peste 90% din piata locala de asigurari. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al federatiei asiguratorilor si reasiguratorilor europeni – Insurance Europe.