Sari direct la conținut

Germania blocheaza reforma propusa de CE pentru testele de emisii ale masinilor – Reuters

HotNews.ro
-, Foto: Bosch
-, Foto: Bosch

​Germania este impotriva unor elemente cheie ale reformarii modului in care se efectueaza testele pentru emisiile automobilelor, arata documente citate de Reuters. Uniunea Europeana a propus schimbari care sa faca mult mai veridice testele de poluare pentru masini, astfel incat un scandal de tipul Dieselgate sa nu se mai repete. Un raport al Parlamentului European arata la inceput de martie ca sase tari au blocat adoptarea unor reguli mai realiste de testare a emisiilor autoturismelor, intre ele fiind si Romania

Dupa uriasul scandal Volkswagen, Comisia Europeana a propus masuri mai dure care sa permita amendarea constructorilor auto care triseaza la teste si care sa faciliteze testarea in laboratoare independente, astfel ca rezultatele sa nu fie la discretia constructorilor auto.

Reuters, care a obtinut documente ale autoritatilor germane, spune ca acestea se opun propunerii ca fiecare constructor auto sa poata fi amendat de autoritatile europene cu 30.000 de euro pentru fiecare masina la care s-au folosit metode de trisare la testele auto.

Germania vrea ca testarea si omologarea diverselor modele sa se faca in continuare la nivel national, iar modul in care testele sunt finantate trebuie sa fie decis in continuare de autoritatile din fiecare tara, spun nemtii.

Comisia propune ca guvernele sa plateasca pentru testele de emisii, si nu constructorii, autoritatile trebuind sa finanteze crearea unor centre independente de testare a emisiilor poluante. Propunerea permite insa guvernelor sa impuna constructorilor auto taxe pentru a finanta crearea acestor centre de testare.

Germanii propun ca autoritatile nationale de profil sa primeasca puteri mai mari pentru a imbunatati eficienta controalelor in trafic ale masinilor poluante. Germanii spun ca masinile ar trebui testate in laboratoare care sa apartina doar autoritatilor insarcinate cu omologarea si nu la centre de test ale constructorilor.

Guvernele europene au amanat cu sase ani aplicarea unor teste stricte de emisii pentru automobile si nu au facut destul pentru a scoate la iveala metodele prin care producatorii auto au pacalit testele, arata un raport din martie al Parlamentului European. Deputatii europeni cer o adoptare rapida a procedurii de testare a emisiilor in timp real, care asigura reducerea discrepantelor dintre emisiile NOX masurate in laborator si pe strada.

Investigatia PE arata cu degetul si Comisia Europeana care nu a presat suficient guvernele europene pentru a aplica interdictiile legale care ar trebui sa se aplice mecanismelor utilizate pentru a pacali testele de emisii.

Autoritatile de reglementare din tarile UE au fost criticate din momentul aparitiei scandalului Volkswagen, in septembrie 2015, pe motiv ca nu au facut mai nimic pentru a implementa teste stricte si relevante pentru detectarea emisiilor poluante/ Diverse teste au aratat ca in trafic unele modele emit si de 15 ori mai multe noxe decat au aratat testele de laborator.

Deputatii europeni cereau o adoptare rapida a procedurii de testare a emisiilor in timp real, care asigura reducerea discrepantelor dintre emisiile NOX masurate in laborator si pe strada.

„Testele vechi se efectuau intr-un laborator, durau 20 de minute si aveau loc in conditii artificiale. Industria automobilelor stia ce trebuia sa faca masina. De aceea, au dezvoltat echipamente de protectie”, spunea Gerben-Jan Gerbrandy (ALDE, Olanda).

Deputatii europeni cereau un control mai strict la nivel UE si o implementare mai stricta si mai eficienta a regulilor privind masurarea emisiilor de la masini in UE.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro