Sari direct la conținut

Parteneriatul dintre Oil Terminal și un dezvoltator imobiliar pentru construirea unui "oraș în oraș" este contestat în instanță de acționarul Andrei Dumitrescu

HotNews.ro
Oil Terminal, Foto: Oil Terminal
Oil Terminal, Foto: Oil Terminal

Oil Terminal informează acționarii că Andrei Sebastian Dumitrescu, care deține o participație minoritară de 3,35 % din capitalul social al societății, a înregistrat pe rolul Tribunalului Constanta dosarul nr. 6405/118/2023 prin care contestă parteneriatul încheiat între companie și Iulius Real Estate. Oil Terminal anunță că va efectua toate demersurile legale în vederea apărarii intereselor sale.

Reamintim că în urmă cu o săptămână, compania de stat Oil Terminal și dezvoltatorul imobiliar Iulius Real Estate SRL au semnat, la Ministerul Energiei, un contract de parteneriat pentru construirea unui ansamblu rezidențial uriaș, de 800 milioane euro, în mijlocul orașului Constanța.

Dezvoltatorul imobiliar vrea să construiască un oraș în oraș pe terenul Oil Terminal

La semnare a participat și ministrul Sebastian Burduja. Pe scurt, în ce constă acest parteneriat? Oil Terminal, companie la care Ministerul Energiei deține 87,75% din acțiuni, dă în superficie un teren de 38 hectare, pentru o taxă anuală de 2 milioane euro, indexabilă, pe care Iulius Real Estate va construi după conceptul de „oraș în oraș”. Părțile implicate susțin că este un „proiect de reconversie urbană în Constanța”.

Potrivit Ministerului Energiei, terenul este inactiv de peste 10 ani și a fost folosit pentru spații de depozitare a produselor petroliere. „Pe lângă investiția estimată la peste 815 milioane de euro în valorificarea terenului ca proiect ce integrează grădini urbane, birouri, zonă de shopping și divertisment, facilități educaționale și culturale, dar și o infrastructură integrată pentru susținerea mobilității și conectivității, IULIUS va achita către Oil Terminal S.A. o taxă anuală de superficie de 2 milioane de euro, indexabilă”, se arată în comunicatul Ministerului Energiei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro