Sari direct la conținut

VIDEO „Opriți războiul și Zelenski nu va mai vorbi” / Ședință tensionată a Consiliului de Securitate al ONU, la prima apariție fizică a lui Zelenski într-o astfel de reuniune

HotNews.ro
Volodimir Zelenski la Consiliul de Securitate al ONU, Foto: Michael Kappeler / DPA / Profimedia
Volodimir Zelenski la Consiliul de Securitate al ONU, Foto: Michael Kappeler / DPA / Profimedia

Avea să fie prima apariție fizică a președintelui ucrainean Volodomir Zelenski la o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU cu privire la invadarea țării sale de către Moscova, când ambasadorul rus Vassili Nebenzia s-a opus ca acesta să ia cuvântul la începutul întâlnirii, relatează Reuters.

Prim-ministrul albanez Edi Rama, a cărui ţară deţine preşedinţia rotativă a Consiliului de Securitate al ONU, a răspuns cu o glumă la atitudinea Moscovei, care spune că invazia nu echivalează cu un război, ci este o simplă „operațiune militară specială”.

  • „Vreau să-i asigur pe colegii noștri ruși și pe toți cei de aici că aceasta nu este o operațiune specială a președinției albaneze”, a spus Rama, cunoscut pentru un simț al umorului pătrunzător.
  • „Există o soluție pentru asta”, a continuat Rama, adresându-se direct lui Nebenzia: „Dacă sunteți de acord, opriți războiul și președintele Zelenskii nu va lua cuvântul”.

Nebenzia nu a fost de acord. El a continuat spunând că sesiunea este un spectacol și l-a criticat pe Rama pentru ceea ce a spus că sunt declarații încărcate politic, mai degrabă decât să acționeze ca un gardian neutru al procedurii.

  • „Ar fi o insultă la adresa inteligenţei acestei organizaţii, dacă nu am recunoaşte în unanimitate şi nu am spune cu voce tare cine este agresorul şi cine este agresatul? Este aceeaşi diferenţă clară între război şi pace. Dacă nu reuşim să recunoaştem acest adevăr foarte clar, nu numai că dezamăgim Ucraina şi poporul său, dar nu ne îndeplinim responsabilitatea noastră principală, compromitem viitorul şi ne trădăm copiii, din Brazilia până în Spania, de la Polul Arctic până la Polul Sud. Lupta Ucrainei reprezintă lupta tuturor celor care aspiră să trăiască într-o lume în care naţiunile sunt libere şi egale, în care integritatea teritorială este incontestabilă şi dreptul de a trăi în pace este de necontestat. Această ţară (agresorul, Rusia – n.r.) nu este doar lipsită de viziune, ci şi complet periculoasă pentru toţi cei de sub acest acoperiş. De aceea, fiecare trebuie să îşi facă partea sa”, a mai spus Edi Rama.

După sesiune, Zelenski i-a mulțumit lui Rama pe rețelele de socializare, spunând că albanezul, care este atât artist, cât și fost jucător de baschet, „a arătat lumii cum să gestioneze corect Rusia, minciunile și ipocrizia ei”.

În încercarea de a-și justifica invazia, Moscova a spus că ambițiile Ucrainei de a adera la NATO și UE reprezintă o amenințare la adresa securității naționale a Rusiei, o afirmație pe care Kievul și aliații săi o neagă ca fiind un pretext fără temei pentru a ataca.

Zelenski cere eliminarea dreptului de veto al Moscovei

Când i s-a dat cuvântul după un du-te, vino, Zelenski a cerut ca Rusia să fie deposedată de dreptul de veto ca pedeapsă pentru că a atacat Ucraina. De asemenea, el a spus că în sistemul actual al ONU, ceilalţi membri sunt mai puţin influenţi decât puterea de veto a Rusiei.

  • „În aceste zile, în Adunarea Generală, auzim prea des cuvântul inegalitate în lume. Inegalitatea este menţionată de diferite naţiuni, atât mai mari, cât şi mai mici. Tocmai această inegalitate este cea care face ca ONU să fie ineficientă”, a afirmat Zelenski.
  • „Este imposibil să oprim acest război, deoarece toate eforturile se confruntă cu veto-ul agresorului sau al celor care îl susţin pe agresor”, a adăugat preşedintele ucrainean.

Zelenski a părăsit însă sala de şedinţe a Consiliului de Securitate al ONU înainte ca ministrul rus de externe să înceapă să vorbească.

Nici Lavrov nu a fost prezent la discursul lui Zelenski, notează AFP.

Apărând în sală după plecarea lui Zelenski, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a apărat utilizarea de către Moscova a dreptului de veto ca fiind legitimă, acuzând Kievul și Occidentul că respectă în mod selectiv principiile Cartei ONU din 1945 numai atunci când le convine.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro