Sari direct la conținut

Actionarii Transelectrica vor discuta doua variante de repartizare a profitului prin dividende: O cota de 75% stabilita de companie si o cota de 90% impusa de Guvern

HotNews.ro

Adunarea Generala a Actionarilor Transelectrica au pe ordinea de zi a sedintei din 27 aprilie doua propuneri de repartizare a profitului obtinut in 2016. Ambele propuneri au fost avizate pe 23 martie 2017 de catre directoratul companiei. Una prevede distribuirea a 137,8 milioane lei, sub forma de dividend, reprezentand 75% din profit, iar cealalta repartizarea a 165,4 milioane lei, reprezentand 90% din profit. Prima varianta a fost aprobata in sedinta AGA din martie 2016, pe cand a doua este impusa printr-un memorandum al Guvernului din ianuarie 2017.

Memorandumul Guvernului obliga societatile la care statul detine participatii sa repartizeze, sub forma de dividende, 90% din profit, pentru obtinerea unor venituri suplimentare la buget. Aceasta politica ar putea afecta companiile cu capital de stat, avand in vedere ca vor beneficia de fonduri mult mai reduse pentru investitii. Transelectrica este una dintre companiile care au mare nevoie de investitii, mai ales in conditiile in care reteaua de transport al energiei electrice este foarte veche si a inceput sa se inregistreze tot mai des avarii, care au lasat chiar si judete intregi fara curent.

Legislatia in vigoare, adica OUG 64/2001, reglementeaza repartizarea unei cote de „minimum 50% varsaminte la bugetul de stat sau local, in cazul regiilor autonome, ori dividende, in cazul societatilor nationale, companiilor nationale si societatilor cu capital integral sau majoritar de stat”. Guvernul a decis in ianuarie ca aceasta cota minima sa creasca la 90%, fiind necesare sume suplimentare la buget pentru acoperirea majorarilor salariale.

In prima varianta, se propune ca valoarea dividendului brut sa fie de 1,881 lei/actiune, iar in a doua varianta de 2,257 lei/actiune. Plata dividendelor ar urma sa fie facuta incepand cu 28 iunie 2017. Statul roman, prin Ministerul Economiei, detine 58,7% din actiuni. Vezi documentele atasate sau aici siaici.

Citeste si Efectele unei decizii a Guvernului: Transgaz repartizeaza actionarilor 90% din profitul de 594,5 milioane de lei

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro