Sari direct la conținut

Autostrada Pitesti-Sibiu: Contractul pentru Studiul de Fezabilitate a fost reactivat dupa o suspendare de trei luni, dar termenul de finalizare a fost amanat pana in august

HotNews.ro
Traseul autostrazii Sibiu - Pitesti in raport cu inaltimea terenului strabatut, Foto: Hotnews
Traseul autostrazii Sibiu - Pitesti in raport cu inaltimea terenului strabatut, Foto: Hotnews

Contractul pentru revizuirea Studiului de Fezabilitate al autostrazii Pitesti – Sibiu a fost „desuspendat”, anunta Compania de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), dupa ce lucrarile pe cele trei luni de iarna lucrarile au fost sistate. Termenul de finalizare, insa, a fost decalat pentru 15 august. Revizuirea SF-ului a fost contractata in vara anului 2015, avea termen de realizare 17 luni, dar a trecut prin mai multe amanari, ultimul termen de finalizare era pentru luna aprilie.

„In data de 14.03.2017 contractul privind Revizuire/Actualizare Studiu de Fezabilitate pentru „Autostrada Sibiu – Pitesti” a reintrat in vigoare ca urmare a finalizarii perioadei de suspendare de trei luni notificata de CNAIR SA in data de 14.12.2016. De asemenea, precizam ca tot in data de 14.03.2017 a fost semnat un act aditional privind prelungirea perioadei contractuale pana la data de 15.08.2017″, transmite CNAIR intr-un comunicat.

„Reamintim ca in sezonul de iarna nu s-au putut realiza investigatii de teren, in special studii geotehnice, astfel in decembrie 2016 compania a decis suspendarea contractului pentru o perioada de 3 luni”, se mai arata in comunicat.

Asocierea Spea Engineering SA Roma Italia Sucursala Bucuresti – Tecnic Consulting Engineering Romania a castigat contractul pentru revizuire/actualizare SF autostrada Sibiu-Pitesti, in valoare de 29.075.308,91 lei fara TVA, in vara anului 2015. Contractul avea termen de realizare 17 luni si a trecut prin mai multe amanari.

In septembrie 2016 autoritatile de la Drumuri anuntau ca SF-ul va fi terminat in luna aprilie, termen ce acum a fost din nou decalat.

In noiembrie 2016 Compania de Drumuri a avizat traseul pentru ultimele sectiuni ale autostrazii Sibiu – Pitesti, dupa cum urmeaza:

> Sectiunea 2 (Boita – Racovita, de la km 15+000 la km 43+000);

> Sectiunea 3 (Racovita – Valeni, de la km 43+000 la km 72+000).

Astfel, traseul intreg al Autostrazii Sibiu – Pitesti, in lungime de aproximativ 123 km, este:

Sectiunea 1, Sibiu-Boita, de la km 0 la km 15+000, asigura legatura intre DN 7 (Defileul Vaii Oltului) prin continuarea autostrazii existente;

Sectiunea 2, Boita-Racovita de la km 15+000 la km 43+000, leaga localitatea Boita cu localitatea Racovita;

Sectiunea 3, Racovita-Valeni de la km 43+000 la km 72+000, asigura continuitatea autostrazii prin Valea Baiasului facand conexiunea dintre Defileul Oltului si Defileul Vaii Topologului;

Sectiunea 4, Valeni-Curtea de Arges, de la km 72+000 la km 90+000 traverseaza Valea Topologului, face conexiunea cu localitatea Curtea de Arges;

Sectiunea 5, Curtea de Arges – Pitesti, de la km 90+000 to km 123+037, leaga localitatea Curtea de Arges cu orasul Pitesti si autostrada existenta prin valea Argesului;

Sectiunea 6 – consta in reabilitarea a 14 km de Drum National, respectiv DN 73C fiind drum de legatura intre Nodul Rutier Tigveni si Ramnicu Valcea, precum si constructia a 2,5 km de drum nou.

HARTA INTERACTIVA Traseul final al autostrazii Sibiu – Pitesti. Vezi in detaliu pe unde trece autostrada, unde vor fi tunelurile si care sunt nodurile rutiere propuse

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro