Sari direct la conținut

Exporturile de ceasuri ale Elvetiei au scazut cu 10% anul trecut

HotNews.ro
Exporturile de ceasuri ale Elvetiei au scazut cu 10% anul trecut

Exporturile de ceasuri ale Elvetiei au scazut cu 9,9% in 2016, cel mai mult in ultimii sapte ani, din cauza vanzarilor slabe de ceasuri de lux in Hong Kong, cea mai mare piata de profil din lume, transmite Bloomberg, citat de News.ro.

Exporturile de ceasuri au coborat la 19,4 miliarde de franci elvetieni (19,4 miliarde dolari), potrivit datelor publicate joi de Federatia Industriei Elvetiene a Ceasurilor.

Declinul anual este cea mai slaba performanta a exporturilor de ceasuri dupa scaderea de 22% consemnata in 2009, dupa falimentul bancii americane Lehman Brothers si criza creditelor ipotecare subprime.

In decembrie, exporturile au coborat cu 4,6%, la 1,7 miliarde de franci.

Perioada de boom de la inceputul anilor 2000, in care exporturile s-au dublat, a trecut de mult. Industria ceasurilor se contracta in urma campaniei de ultimii patru ani a guvernului chinez de combatere a coruptiei si extravagantei, astfel incat piata din Kong Kong s-a redus la jumatate.

Federatia ceasurilor anticipeaza ca exporturile se vor stabiliza in 2017, aparand primele semne de redresare.

Richemont, care fabrica ceasuri sub 12 branduri, a raportat revenirea la crestere a vanzarilor de ceasuri din magazinele proprii, in ultimele trei luni ale anului 2016. Si piata chineza si-a revenit in semestrul al doilea, cu o crestere a exporturilor de 9,1%, potrivit asociatiei elvetiene.

Numarul total al ceasurilor elvetiene exportate in 2016 a scazut la 25,4 milioane de unitati, cel mai redus nivel din 2009.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro