Ce masini au scos romanii la vanzare pe internet in 2016
Anul trecut a fost cel mai bun din ultimii sase pentru piata masinilor noi, dar piata masinilor second-hand a fost mult mai mare, fiind aduse peste 300.000 de masini din import, in timp ce alte 250.000 si-au schimbat proprietarul in tara. Autovit.ro a publicat o serie de date care arata ca cele mai populare cinci marci de pe site sunt germane, iar ponderea masinilor de peste 20.000 de euro a crescut.
Piata masinilor noi a inregistrat al treilea an consecutiv de crestere si a incheiat 2016 cu cea mai ridicata valoare de dupa 2010. Daca in 2013, spre exemplu, s-au vandut 58.000 de masini noi, in 2016 acest numar a ajuns la aproape 95.000 de autoturisme, cu 60% mai mare, conform DRPCIV. Septembrie a fost cea mai buna luna pentru acest segment, cu peste 12.000 de autoturisme noi inmatriculate, iar februarie luna cea mai slaba, cu numai 5.000 de exemplare inmatriculate.
Un impact important l-a avut Programul Rabla care, desi a inceput abia in iunie si s-a incheiat in 20 decembrie 2016, a avut succes si a primit mai multe suplimentari in acest interval impulsionand astfel piata.